Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în vizită în România

Frans Timmermans

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, efectuează joi o vizită oficială în România, la finalul căreia va susţine un dialog cu cetăţenii, la Muzeul Naţional de Artă, pe teme legate de Cartea albă privind viitorul Europei, aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma şi a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, informează miercuri într-un comunicat de presă Comisia Europeană.

În timpul vizitei, Timmermans se va întâlni cu preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, după care va discuta cu membrii comisiilor juridice şi pentru afaceri europene din Parlamentul României. Totodată, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene va avea întâlniri cu prim-ministrul României, Sorin Mihai Grindeanu, cu ministrul justiţiei, Tudorel Toader, şi cu ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan. Premierul Grindeanu, ministrul Toader şi prim-vicepreşedintele Timmermans vor susţine o conferinţă de presă comună la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Timmermans va purta discuţii şi cu lideri ai partidelor parlamentare, precum şi cu partenerii Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) din domeniul justiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.