stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Primar de reşedinţă de judeţ, pus de DNA sub control judiciar. Acuzaţiile oficiale

DNA 1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18.02.2016, față de inculpatul ANTAL ARPAD ANDRAS, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.


De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata S.C. TRACTEBEL ENGINEERING S.A., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea anterior menționată.

Vezi şi: UDMR, atac dur la DNA: 'O încălcare a principiilor democratice de bază'

În ordonanțele procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

La data de 26 octombrie 2009, printr-o hotărâre, Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile externe în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – B.E.R.D., stabilind ca rambursarea creditului să se efectueze în 10 ani cu o perioadă de grație de 3 ani și o perioadă de 7 ani rambursare principală de la unitatea creditoare.

Totodată, prin aceeași hotărâre, Consiliul Local a stabilit că suma contractată va fi utilizată în scop de investiții, pentru modernizarea orașului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de bicicliști, amenajare parcări.

Ulterior, la data de 3 noiembrie 2010, între primăria municipiului Sfântu Gheorghe și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.E.R.D.) a fost încheiat un contract de credit pentru acordarea unui împrumut care nu va depăși suma de 12.000.000 euro, în legătură cu proiectul „Reabilitarea străzilor și iluminatului public din orașul Sfântu Gheorghe”.

Anterior acestei date, primarul Antal Arpad-Andras a depus diligențe în vederea încheierii unui contract de consultanță cu SC Tractebel Engineering SA., având ca obiect prestarea unor servicii de consultanță în vederea întocmirii documentației necesare atribuirii unui contract pentru întreținerea infrastructurii urbane.

Societatea respectivă a întocmit și caietul de sarcini, în care a inserat anumite condiții care au înlesnit câștigarea licitației de către o asociere de trei firme. 

În acest context, pentru a favoriza societățile comerciale care au fost desemnate să executate lucrările și în conivență cu societatea de consultanță Tractebel Engineering S.A., inculpatul Antal Arpad-Andras a schimbat destinația sumei de 4.248.728,15 euro pentru a fi utilizată în alte scopuri decât cele pentru care s-a contractat creditul, provocând de asemenea și un prejudiciu bugetului local de 549.312,14 euro fără TVA.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a unei decizii unilaterale a primarului, care nu a fost adusă la cunoștința Consiliului Local și nici Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost diminuat numărul obiectivelor de investiții pentru care Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea împrumutului rambursabil.

Ca urmare a aceleiași decizii nelegale a inculpatului Antal Arpad-Andras, în contractul încheiat cu asocierea câștigătoare a licitației s-a prevăzut suma de 3.647.657,16 euro reprezentând servicii de întreținere, suma de 341.967,88 euro fără TVA a fost alocată unor servicii de proiectare iar suma de 250.000 euro a fost indisponibilizată la dispoziția executantului pentru eventualele litigii/arbitraje și lucrări de urgență.

Or, potrivit Legii 273/2006, cheltuielile cu serviciile de întreținere și de proiectare, nu pot face obiectul investițiilor publice de interes local finanțate din fonduri rambursabile, iar litigiile se suportă din fondurile proprii ale executantului,în timp ce lucrările de urgență se suportă din fondul de rezervă al bugetului local. Toate aceste destinații nu au fost aprobate de către Consiliul Local al Mun. Sf. Gheorghe, respectiv nu au fost prezentate spre autorizare Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

De asemenea, în caietul de sarcini întocmit de către consultantul SC Tractebel Engineering SA, printre altele, i s-a impus primăriei obligația de a acorda, asocierii respective, un avans în sumă de 1.709.839,35 euro.

Mai mult, în cadrul proiectului, firma de consultanță a fost desemnată consultant și diriginte de șantier. 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Antal Arpad Andras trebuie să respecte următoarele obligații: 
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, 
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, 
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, 
e) să nu exercite funcția de primar, 
f) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, 
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. 

Inculpatului Antal Arpad Andras i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.