Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primul satelit de comunicații cuantice din lume este operativ

satelit

Satelitul chinez Micius, primul satelit de comunicații cuantice din lume, este în mod oficial operativ după patru luni de teste pe orbită, a informat miercuri Academia Chineză de Științe, potrivit EFE. Aparatul a fost lansat în luna august și a trecut cu succes probele efectuate în această perioadă, a informat Xinhua, conform Agerpres.

Oamenii de știință chinezi au început să facă experimente și au primit deja primele date trimise de satelit, după cum a explicat șeful proiectului, Pan Jianwei, care nu a oferit detalii.Prin lansarea satelitului Micius, China se situează în fruntea altor puteri în domeniul cercetării. Obiectivul său este de a avansa în crearea de rețele de comunicații imposibil de interceptat de pirații informatici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.