Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme mari în cazul Cathedral Plaza! Ministrul Culturii: 'Demolarea e mult mai PERICULOASĂ decât construcţia în sine'

Cathedral Plaza

E o situație 'ciudată' în cazul Cathedral Plaza, clădirea de birouri cu 19 etaje ridicată lângă biserica monument Sfântul Iosif, a spus la Digi24 ministrul Culturii Lucian Romaşcanu. Acesta a explicat că demolarea este mult mai periculoasă decât construcţia în sine, iar acest lucru necesită un aviz al Comisiei de Monumente Istorice din cadrul ministerului, aviz care nu poate fi dat în absenţa dosarului complet, care poate fi furnizat "doar de proprietar".

"Comisia poate da avizul doar în baza unui dosar complet, care trebuie să conţină o serie de documente. Poate fi furnizat doar de proprietar.

Întreaga situaţie a acelei clădiri este ciudată.

Citește și: Liviu Dragnea, dezvăluiri din viața personală: 'Eu am trecut pe alt tip de... Din alea, care sunt abur'

Demolarea se pare că e mult mai periculoasă decât construcţia în sine. Demolarea trebuie aprobată de ministerul Culturii şi ministerul are nevoie de acele documente. Proprietarul e cel în măsură să le dea.

Sunt subtilităţi juridice pe care nu le pot interpreta. Legal, demolarea nu se poate fără aviz din partea comisiei. Demolarea este blocată procedural. Termenul de aviz e de 60 de zile, dar după ce dosarul e complet”, a explicat la Digi24, la emisiunea "În faţa ta", ministrul Culturii.

Primăria Capitalei spune că nu o poate demola. Are nevoie de undă verde de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi, mai mult, şi de acceptul proprietarului, tocmai cel care se judecă acum cu Primăria.

Primăria Capitalei a arătat, într-un comunicat de presă, că a făcut o cerere la Ministerul Culturii pentru eliberarea avizului de desfiinţare a imobilului.

"Avizul privind desfiinţarea unui imobil aflat într-o zonă de protecţie a unui monument istoric de grupă valorică A se eliberează de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), după consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, organism ştiinţific de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, aşa cum este prevăzut în art. 33, alin. 1, pct. k, respectiv «Comisia Naţională a Monumentelor Istorice propune avizul pentru intervenţiile asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există documentaţii de urbanism avizate conform art. 26, alin. 1, pct.7»”, se arată în răspunsul primit de primărie de la Ministerul Culturii.

Citește și: Ponta, reacţie DURĂ după ce CNSAS a stabilit că 'duşmanul' lui a fost recrutat de SECURITATE: 'A fost securist bun şi nu securist rău'

"Consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice se face la cererea proprietarului imobilului sau a altor persoane fizice sau juridice însărcinate legal de proprietar sau care au drepturi recunoscute juridic asupra imobilului, printr-o cerere făcută în acest sens”, mai arată ministerul Culturii.

Primăria precizează că acest aviz este obligatoriu pentru orice lucrări de construcţii care se fac în zonele de protecţie a monumentelor, aşa cum este Catedrala Sf. Iosif.

În urmă cu cinci ani, un judecător a decis definitiv şi irevocabil ca imobilul să fie demolat, pentru că nu avea toate autorizaţiile necesare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.