stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Procurorul general al Republicii Moldova a demisionat

demisie exit

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, şi-a anunţat vineri demisia, începând cu 1 martie. El a declarat în plenul parlamentului că reforma procuraturii trebuie să înceapă de la vârful acesteia, informează IPN, Radio Chişinău şi Unimedia, potrivit Agerpres.


În timpul discursului său de la tribuna parlamentului, Corneliu Gurin a mulţumit pentru adoptarea, joi, a Legii Procuraturii, subliniind că urmează adoptarea pachetului conex şi implementarea acestei legi. Acesta a menţionat că în vara lui 2013, când a fost învestit în funcţie, a spus că prioritatea mandatului său este crearea unui cadru legal bun pentru activitatea Procuraturii. 

'Am decis să vin în faţa Parlamentului pentru a-mi depune mandatul. Demisionez din 1 martie. Consider important să începem reforma de la vârf', a spus Corneliu Gurin. 

Noua Lege a Procuraturii prevede alegerea procurorului general prin concurs public. 

Corneliu Gurin a fost numit în funcţia de procuror general al Republicii Moldova în aprilie 2013. Acesta a fost înaintat la această funcţie de către preşedintele de atunci al parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu. În perioada mandatului, Gurin a fost învinuit, în nenumărate rânduri, de partidele din opoziţie, dar şi de societatea civilă, că ar activa la comanda lui Vladimir Plahotniuc, controversat om de afaceri din Republica Moldova.

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.