Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Profesorul universitar care și-a ucis iubita a fost pus în libertate

Magistrații Tribunalului București a dispus punerea sub control judiciar a inculpatului Dan Păcurariu, cadru universitar, acuzat că și-ar fi omorât iubita în urmă cu 18 ani, respectiv în 1998.Acesta a fost reținut marți, 8 februarie, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au decis să-l pună sub control judiciar.

Potrivit referatului procurorilor, în noaptea de 26/27 iunie 1998, în timp ce se afla în locuinţa iubitei sale, Mihaela Fulga (în vârstă de 30 de ani), situată în municipiul Bucureşti, sector 3, Dan Păcurariu a agresat-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un corp dur, cu o intensitate deosebită, cauzându-i în această modalitate leziuni grave (multiple fracturi la nivelul capului), care i-au determinat decesul.

Citește și: Cât de des au voie preoții să facă dragoste: Rămâi uimit

Victima a fost descoperită, ulterior, în seara zilei de 29 iunie 1998, în stare de putrefacţie.

Agresiunea a fost comisă în contextul degradării relaţiei dintre inculpat şi victimă, ca urmare a manifestărilor excesive de gelozie ale inculpatului, acesta devenind extrem de posesiv.

În acest sens, din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că inculpatul o urmărea pe victimă la locurile de muncă, pe stradă, o aştepta perioade lungi de timp pe holul blocului, o suna în mod frecvent cu scopul de a verifica unde este şi la ce oră ajunge acasă etc..

Citește și: Documentul care aruncă în aer cazul Elodia: Cristian Cioacă poate ieși din pușcărie

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.