stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Prognoza METEO: Cum va fi vremea săptămâna viitoare

meteo

Duminică, cerul va fi mai mult noros, iar în vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie ziua şi mixte în cursul nopţii. La munte vor predomina ninsorile, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 15 l/m, informează România TV.

Duminică

În restul teritoriului, în prima parte a zilei va mai fi ceaţă şi trecător burniţă, iar noaptea va ploua pe arii restrânse. Vor fi condiţii de polei. Vântul va deveni moderat, cu intensificări în special în zona montană, unde temporar va sufla tare, cu viteze de peste 70...80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Temperatura aerului va avea valori peste cele normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse, în general, între 5 grade in Maramures 11 grade in sudul Banatului, in vestul Olteniei, dar si in sudul Dobrogei si chiar in Moldova.

Bucureşti

In primele ore ale zilei ceata ramane fenomenul principal, asociata cu nori stratifomi si posibil burnita, apoi pe cer raman destul de multi nori insa sanse mari de ploaie slaba sunt abia maine noapte. Temperatura aerului, peste normalul datei, va ajunge la maxime in jur de 6 grade.

Luni

Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul tarii, unde vor fi precipitaţii mixte. La munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi pe arii restrânse ploi slabe. Vântul va sufla cu intensificări îndeosebi în zona montană, unde temporar va sufla tare, cu viteze de peste 70...80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale specifice perioadei în majoritatea zonelor ţării, cu maxime cuprinse între 2 grade în nord-vest şi 16 grade în sud .

Bucureşti

Cerul va avea înnorări temporare, la începutul zilei vor fi condiţi de ploaie slabă, iar spre sfârşitul intervalului va fi posibil să se formeze ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în creştere faţă de ziua anterioară, va avea maxima în jurul valorii de 11 grade şi minima de 2...3 grade.

Marţi

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nord-vestice şi la munte, unde izolat va ploua slab. Dimineata in zonele joase, mai ales din vest, sud si sud-est izolat va fi ceata. Vântul sufla inca tare la munte, mai ales pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9-10 grade in Maramures si in estul Transilvaniei şi chiar 19 grade in sudul Banatului si al Olteniei.

Bucureşti

Vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii februarie. Cerul va fi variabil, iar vântul cel mult moderat moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri

Vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, mai ales in sud, cu maxime in general intre 9 si 18 grade. Înnorările vor fi persistente în vestul, centrul şi nordul ţării si ploua pe arii extinse. Dimineata in zonele joase din sud va fi ceata iar noaptea la munte vor fi lapovite si ninsori.

Joi - duminică

Deşi valorile termice vor marca o scădere, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru prima decadă a lunii februarie. Vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în prima zi a intervalului, apoi acestea se vor semnala pe arii restrânse doar în regiunile intracarpatice.

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.