stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Programul Metrorex şi RATB în noaptea de Revelion

metrou metrorex

Metroul va circula toată noaptea de Revelion, însă va trebui să aşteptaţi mai mult în staţii. Cei care nu au metrou în zonă, pot folosi transportul de la suprafaţă pentru a ajunge acasă. Sunt 16 linii de autobuze şi două tramvaie care vor uni centrul Capitalei şi cele şase sectoare, potrivit Digi24.

În noaptea dintre ani, trenurile de metrou vor ajunge în staţii la intervale de 10 minute la miezul nopţii şi de 20 de minute, până la cinci dimineaţa. Apoi, până pe 4 ianuarie, bucureştenii vor avea mai puţin de aşteptat pe peroane pentru că trenurile vor circula la nouă minute distanţă, pe toate cele patru magistrale.

Şi celelalte mijloace de transport în comun circulă în noaptea de Revelion. Autobuzele RATB de pe 16 linii şi tramvaiele 1 şi 41 vor asigura legătura între centrul Capitalei şi cele şase sectoare şi vor circula la intervale de 40, respectiv 30 de minute. Iar în primele două zile din an, va fi ca într-o zi de duminică.

Programul Metrorex

-între 24:00 şi 1:00 - din 10 în 10 minute

-între 1:00 şi 5:00 - din 20 în 20 minute

Programul RATB

-16 linii autobuz, interval 40 minute

-tramvaiele 1 şi 41, interval 30 minute

Vezi si: Ce este interzis sa faci de 1 ianuarie

Vezi si: Gafă incredibilă la Pro TV

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.