Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectul de lege privind reglementarea domeniilor '.ro' ar putea fi aprobat în Guvern în septembrie

AGERPRES
Augustin Jianu

Proiectul de lege privind reglementarea domeniilor '.ro' ar putea fi gata în septembrie și adoptat în ședința de Guvern, iar ulterior actul normativ va ajunge în Parlament, a declarat, joi, ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, în cadrul primei dezbateri publice privind reglementarea Domeniului de Nivel Superior '.ro', organizată la sediul ministerului de resort.

'Nu ne grăbim deloc cu această reglementare privind domeniile '.ro'. Ne propunem ca, în septembrie, proiectul de lege să fie gata, să-l prezentăm și să-l aprobăm în Guvern, iar ulterior să ajungă în Parlament. Am avut o consultare publică a părților implicate, ce a avut la bază un chestionar online, iar rezultatele sunt gata. În momentul în care realizezi o reglementare, este foarte important să ținem seama de părerea celor implicați. Ne vom duce pe argumente atunci când vom întocmi proiectul de lege. Se va pleca de la legislația europeană. Când finalizăm această discuție, vom forma un Grup de lucru care se va apuca să redacteze textul de lege. Intrarea în vigoare a noilor prevederi nu am stabilit-o, pentru că nu știam care este opinia oamenilor cu privire la domeniile care sunt deja înregistrate. Cu siguranță, nimeni nu dorește să apară abuzurile atunci când vorbim despre suspendarea sau anularea de domenii. Eu consider că o minimă reglementare a domeniilor '.ro' face aceste domenii mai credibile și mai sigure pentru oameni. Cred că asta ar putea stimula și atrage oamenii către o zonă mai sigură', a spus Jianu.

În ceea ce privește chestionarul online, au fost înregistrați 627 de respondenți, iar întrebările au fost structurate pe mai multe paliere.

Astfel, în urma consultării publice a rezultat faptul că mai mult de jumătate (54%) dintre respondenți consideră că Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI — București) ar trebui să fie entitatea statului care să gestioneze domeniile respective, în timp ce peste un sfert dintre cei chestionați (29%) susțin că acest lucru trebuie să cadă în sarcina unei entități multi-statement.

De asemenea, majoritatea celor intervievați (37%) au menționat că valabilitatea unui domeniu '.ro' ar trebui să fie de un an, iar 22% între 1 și 5 ani. În același timp, 55% dintre cei intervievați au spus că suspendarea temporară a unui domeniu ar trebui să se facă numai în baza unui mandat de către o instanță, iar 53,4% în cazul unei activități care pune în pericol vizitatorii domeniului respectiv.

Cât privește anularea unui domeniu, cei mai mulți dintre respondenți (77,2%) au menționat că aceasta se poate face numai printr-o hotărâre judecătorească, în timp ce 36,4% afirmă că aceasta se poate realiza dacă un terț face dovada deținerii dreptului de marcă înregistrată.

'Avem legislație privind suspendarea temporară a unui domeniu, atunci când apar probleme, de exemplu, de infectare cu malware etc. Suspendarea se poate întinde până când problemele sunt rezolvate. Foarte multe întrebări pe care le-am pus în chestionar sunt deja probleme pe care le-am primit din piață', a precizat ministrul Comunicațiilor.

În ceea ce privește prețul serviciilor, 62% dintre respondenți au susținut că statul ar trebui să intervină să asigure o protejare a clienților împotriva abuzului. Totodată, circa jumătate dintre cei chestionați (49%) a subliniat faptul că ar trebui să țină cont de numărul de ani pentru care se achiziționează un domeniu '.ro', iar pe de altă parte cea mai mare parte a celor care au răspuns consideră că este nevoie de o perioadă de grație de un an înainte ca un domeniu să fie declarat inactiv.

Consultarea publică demarată de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), prin care actorii din industria IT&C au fost invitați să completeze online un chestionar specific privind reglementarea domeniilor '.ro', s-a încheiat pe data de 28 februarie, iar începând din 1 martie, timp de trei luni, un grup inter-instituțional va redacta proiectul de lege, pornind de la punctele de vedere primite.

Chestionarul online a fost publicat pe site-ul instituției la finele lunii ianuarie 2017, iar data-limită pentru primirea răspunsurilor a fost stabilită la 28 februarie 2017.

Ulterior încheierii sesiunii de consultare publică, în intervalul 1 martie — 30 iunie 2017, un grup inter-instituțional va redacta proiectul de lege, pornind de la punctele de vedere primite, iar în 31 martie MCSI va organiza o întâlnire la sediul ministerului pentru a consulta părțile interesate cu privire la elaborarea proiectului de lege privind reglementarea Domeniului de Nivel Superior '.ro'.

De asemenea, în luna iulie, ministerul va publica spre consultare proiectul de lege, pentru cel puțin 30 de zile, timp în care instituția va organiza cel puțin o dezbatere pe marginea acestuia.

În toamna acestui an, în luna septembrie, ca urmare a procesului de consultare publică, Ministerul Comunicațiilor va prezenta forma finală a proiectului de lege în ședință de Guvern.

MCSI a mandat, în ianuarie, membrii Consiliului de Administrație ai Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) să anuleze hotărârea Consiliului de Administrație ICI cu privire la implementarea serviciului de înregistrare și mentenanță a domeniilor '.ro'.

Decizia de a introduce un tarif de achiziționare, precum și un tarif de mentenanță anuală pentru domeniile '.ro', începând cu data de 1 iulie 2017, a aparținut Institutului Național de Cercetare în Informatică (ICI), gestionarul departamentului RoTLD, serviciul de administrare de domenii .ro.

Conform datelor oficiale, anul trecut, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a colectat și procesat circa 110,195 milioane de alerte de securitate cibernetică, în creștere cu 61,55% față de 2015, care au afectat un număr de 2.920.407 adrese IP unice.

Numărul total de IP-uri unice alocat organizațiilor din România era, în 2016, de 7.540.736, în scădere față de anul 2015 (8.958.498) și față de anul 2014 (aproximativ 10 milioane), respectiv de anul 2013 (aproximativ 13,5 milioane).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.