Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiectul legii salarizării ar putea fi depus la Parlament: 'Ce au promis şi ce au LIVRAT'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam vot parlament vot

Proiectul legii salarizării unitare ar putea fi depus luni în Parlament.

"Am stabilit să depunem luni legea salarizării (în Parlament - n.r.). (...) Foarte mulţi oameni au început să înţeleagă ce este în acea lege. Ceea ce ne-a interesat şi m-a interesat, ca legea să intre în Parlament după ce cea mai mare parte din societate înţelege ce e în ea", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, săptămâna trecută.

El a adăugat că este posibil ca proiectul iniţial să sufere foarte mici modificări.

Premierul Sorin Grindeanu a susţinut, săptămâna trecută, că dezbaterea legii salarizării unitare în Parlament este un lucru benefic pentru ca sistemul să fie repus pe o bază corectă şi echitabilă.

Citește și: Tudorel Toader îi răspunde lui Liviu Dragnea, care a anunțat o posibilă remaniere

"Legea salarizării e o măsură pe care trebuie s-o adoptăm. Faptul că aceste săptămâni sunt folosite pentru a primi amendamente, a se discuta foarte mult în Parlament, e un lucru foarte bun. Cred că greutatea unei asemenea legi, impactul pe care o asemenea lege îl are asupra vieţii tuturor românilor e mai bine susţinut de o dezbatere în forul care trebuie să dezbată şi să adopte legi, şi anume Parlamentul României. Faptul că acest lucru se va desfăşura acolo, cu amendamente, cu discuţii, cu tot ceea ce înseamnă dezbatere parlamentară e un lucru foarte bun, fiind asumată această lege nu de un partid, ci de coaliţia care susţine această (guvernare - n.r.)", a declarat Grindeanu, adăugând că bugetar necesar în 2020 va ajunge la 32 de miliarde de lei, conform Agerpres.

În schimb, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, arăta că PSD-ALDE se află "între ciocan şi nicovală" cu Legea salarizării unitare şi se declara sceptică asupra capacităţii social-democraţilor de a livra ce promit.

"Ce au promis şi ce au livrat. Cel mai bun exemplu pentru nebuloasa Legii salarizării unitare, pe care PSD-ALDE au supralicitat iar acum s-a aşternut tăcerea, este măsura TVA zero! Îşi mai aduce cineva aminte că trebuia aplicată începând cu 1 martie?! La fel ca şi în cazul Legii salarizării, propunerea nu a fost asumată de Guvern, ci expediată prin semnătura lui Liviu Dragnea într-o iniţiativă legislativă. Nici până astăzi nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, nici măcar în comisiile de specialitate, pentru că stă în sertarul bine ferecat al conducerii Senatului", a scris Turcan pe Facebook.

De asemenea, ea anunţa că PNL va depune amendamente la legea salarizării unitare atunci când PSD sau Guvernul îşi vor asuma public proiectul.

"Sunt pregătite poziţii ale PNL cu privire la legea salarizării unitare, însă ar fi culmea să intrăm în acest joc neserios al PSD, să facem amendamente pe un proiect care este mutat de la unul la altul în interiorul PSD. În momentul în care PSD îşi va asuma un proiect cap-coadă, atunci PNL va propune amendament'', sublinia Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.