Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PROTEST EȘUAT împotriva Gabrielei Firea: Ce s-a întâmplat în fața Primăriei / VIDEO

UPDATE: ”Poliția locală, veniți mai aproape, că nu are telefonul ăla scurt. Promitem că ne legăm femeile. Firea președinte!”, scandează un bucureștean la o portavoce.

Primăria Bucureștiului a fost ring de box, ieri, la sedința de Consiliu. Aproape 20 de membri ai 3 ONG-uri au încercat să pătrundă, cu forța, în sala de ședințe, deși nu erau trecuți pe listă, așa cum se obișnuiește, și nu erau nici locuri libere. Supărați, cetățenii, chemați de USR la ședință, au început să-i înjure și să-i lovească pe polițiștii locali, astfel că 3 agenți de ordine au ajuns în spital.

Citește și: Ce n-a văzut Parisul! Lindsey Davenport, despre Simona Halep: E ca un robot, execuţii aproape imposibile pentru mintea umană, nemaiîntâlnită în circuitul feminin şi chiar la mulţi băieţi

După scandal, USR și ONG-urile reprezentate de cele 20 de persoane de la ședința de joi au anunțat un miting de protest de mare amploare vineri seara, în fața sediului Primăriei Bucureștiului. A fost creată și o pagină de Facebook a protestului prin care i se cere demisia primarului Gabriela Firea.

Numai că planurile din spatele calculatorului nu s-au potrivit cu planurile din fața Primăriei. Pe o ploaie măruntă, nici măcar cele 20 de persoane prezente joi la ședința cu scandal nu s-au mai dus să-i ceară demisia, la protest, lui Firea.

Citește și: Replica Simonei Halep după ce Karolina Pliskova a spus că ar paria tot ce are pe victoria în finala de la Roland Garros

Mitingul este programat, așa cum scrie pe Facebook, intre orele 18:00 si 21:00.Pagina se intituleaza "Prea buna pentru Bucuresti! Vrem presedinte in toata Firea!", o ironie la adresa zvonurilor ca Firea ar avea ambitii prezidentiale.

Au fost trecute si motivele pentru care se cere demisia primarului

"- Punerea la dispozitie a unor noi parcari;

- Extinderea numarului de intersectii incluse in Sistemul de Management al Traficului;

- Eficientizarea sistemului de circulatie din zona centrala;

Citește și: Ce n-a văzut Parisul! Simona Halep este, DEJA, prima în lume: Iată clasamentul anunțat de WTA

- Eficientizarea programului de transport in comun prin achizitionarea unor noi autobuze, troleibuze, tramvaie, dar si prin crearea unei benzi unice destinata transportului in comun;

- Renovarea scolilor, spitalelor si a cladirilor istorice;

- Construirea de gradinite cu program prelungit;

- Desfiintarea constructiilor ilegale de pe spatiile verzi;

- Reconversia in hub-uri culturale a unor foste spatii industriale;

- Hub-uri antreprenoriale pentru tineri;

Citește și: A folosit ȘASE surori drept SCLAVE SEXUALE: Fetele i-au fost date chiar de către PĂRINȚII lor .

- Infiintarea Departamentului de Patrulare Permanenta in cadrul Politiei Locale pentru asigurarea supravegherii in zonele cu un inalt grad de insecuritate urbana s.a.m.d.

- Ornamente de Paste in valoare de 150.000 de euro, nefunctionale;

- Peste 400.000 de euro din banii publici cheltuiti pe concertul O-zone, la care au participat 800 de persoane;

- Blocarea uneia dintre intrarile in Bucuresti, in incercarea de a crea banda unica pentru autobuze, soldata cu o coada de 16km care s-a extins pana pe DN1;

Citește și: SCANDAL în Biserica Ortodoxă, la mănăstirea unde mai multe măicuțe au rămas însărcinate: Un călugăr a lăsat GRAVIDĂ o credincioasă / VIDEO

- Lansarea programului 'Cea mai frumoasa fatada, cel mai frumos balcon, cea mai frumoasa gradina';

- Lansarea unui sondaj in privinta demolarii Cathedral Plaza, desi demolarea a fost stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva, deoarece constructia acesteia a fost facuta in mod ilegal;

- Infiintarea celor 30 de SRL-uri subordonate Primariei Capitalei pentru sifonarea banului public

Pe pagina de Facebook a evenimentului, se transmite apoi, cu ironie, ca, "deoarece consideram ca primarul Capitalei, Gabriela Firea, este mult prea calificat pentru conducerea orasului, solicitam demisia pentru a se putea ocupa de campania electorala pentru alegerile prezidentiale".

Citește și: Decizia INCREDIBILĂ luată de călugărul care a lăsat GRAVIDĂ o enoriașă .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.