Premium
Senatoarea Diana Șoșoacă și-a cerut scuze ambasadei Rusiei după ce un alt lider al protestelor împotriva restricțiilor de la București a afișat un bannere amintind de masacrul de la Fântâna Abă din 1941 în care trupele sovietice au ucis mii de români care încercau să treacă din URSS în România.
„În calitate de senator, mi-am cerut scuze Ambasadei Rusiei față de jignirile aduse de anumite persoane. Nu ai dreptul să declanșezi un conflict diplomatic din care noi putem ieși terfeliți într-un hal fără de hal. Ce căuta mitingul care e împotriva restricțiilor pandemice să ni se deturneze către stricarea unor relații diplomatice și așa precare cu vecinii. Au fost foarte mulți oameni acolo duși de Diplan”, a spus Diana Șoșoacă.
Senatoarea Șoșoacă susține că a cerut iertare Ambasadei Rusiei a doua zi dupa aceste evenimente.
„Băi, nu se face așa ceva. Suntem inculți din punct de vedere juridic și diplomatic. Unde ne sunt diplomații de excepție pe care îi aveam? Să fiu singurul senator care să-și ceară iertare, scuze pentru un anumit comportament injurios?”, a spus parlamentare in timpul dialogului de pe Facebook.
Câteva zeci de protestatari, în frunte cu Pompiliu Diplan, s-au dus joia trecută în faţa sediului Ambasadei Federaţiei Ruse, unde au afişat un banner pe care se putea citi: „1 aprilie 1941, 80 ani de la masacrul împotriva românilor care se întorceau acasă”.
Pompiliu Diplan este unul dintre negaționiștii COVID-19. S-a remarcat prin diferite luări de poziție prin care susținea că virusul nu există, că nu sunt cazuri de boală și că nu este „nicio pandemiei”. Diplan este și vicepreședinte al Coaliției STOP 5G.
MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ
În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți.
Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.
Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de țară și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România, potrivit wikipedia.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin[3] cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată,
