Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Protocol de colaborare între Institutul Cultural Român și Consiliul Național al Rectorilor

dcnews.ro
protocol ICR-CNR

Președintele ICR,Liliana Țuroiu, și președintele Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu au semnat joi, 15 iunie, un protocol de colaborare între cele două instituții pe care le conduc, scrie DCnews.

Documentul a fost semnat în prezența ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase, și a altor personalități din mediul universitar printre care domnul Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, doamna Ecaterina Andronescu, președintele Senatului Universității Politehnica din București, domnul Iordan Petrescu, președintele ARACIS, domnul Anton Hadar, președintele Federației Alma Mater și președinții unor federații studențești.

Protocolul inițiază colaborarea între echipele ICR si CNR, în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ în domeniul culturii și identității naționale, stimularea și promovarea valorilor naționale ale culturii, artei și științei prin dezvoltarea de activități comune în beneficiul civilizației naționale și al imaginii României în lume. Părțile vor colabora la realizarea unor studii, analize și cercetări comparate în vederea elaborării de prognoze pentru diferite sectoare ale vieții sociale și culturale. Cele doua instituții vor asigura condițiile necesare pentru ca personalul universităților partenere ale Consiliului Național al Rectorilor și specialiştii ICR să participe la cursuri şi conferinţe organizate de ambele părți.

"Instituția pe care sunt onorată să o reprezint astăzi în fața dumneavoastră, Institutul Cultural Român, este învestită, potrivit legii sale de funcționare, cu o misiune de maximă cuprindere: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate. În conștiința publică a dobândit proeminență acea latură a misiunii ICR de care ține diferența sa specifică: aceea care se referă la vizibilitatea valorilor culturale din România în afara țării. Dar conceptul de cultură cu care operăm nu se mărginește la creația artistică sau la sfera umanistă. Citadela culturii, așa cum o înțelegem, include, cu drepturi depline, și performanțele științifice. O convingere solidă cu care mi-am început mandatul de președinte al ICR este că promovarea culturii și civilizației din România în lume presupune o conlucrare largă a tuturor entităților instituționale relevante. Mediile academice, în general, și universitățile, în special, ca locuri în care se generează și reproduce, social, cunoașterea, sunt, din această perspectivă, partenerii naturali ai ICR, de neocolit în orice strategie care își propune afirmarea la nivel global a valorilor românești", a declarat președintele ICR,Liliana Țuroiu, la semnarea protocolului.

Citește și: 180 de artiști pe scena UNTOLD 2017.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.