Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Protocol de colaborare semnat de consiliile de mediere din România şi Republica Moldova

romania moldova

Preşedintele Consiliul de Mediere din România, Mugur Bogdan Mitroi, şi omologul său din Republica Moldova, Andrei Bălan, au semnat vineri un protocol de colaborare între cele două instituţii. Documentul a fost semnat în contextul desfăşurării celei de-a doua ediţii a evenimentului "Forumul Republica Moldova - România în domeniul Justiţiei", în cadrul căruia au fost încheiate acorduri de colaborare între 13 entităţi din cele două ţări, conform Agerpres.

"Astăzi, pentru România şi Republica Moldova înseamnă încă o piatră de temelie la construcţia unei viziuni comune care, pe lângă limba noastră comună, gândirea noastră comună, presupune şi foarte multe activităţi în comun. Ceea ce pentru noi a fost, să zicem, o 'facere' mai dificilă, pentru că legea medierii în România a avut şi suişuri şi coborâşuri, în urma discuţiilor pe care le-am avut am constatat că, similar, şi Republica Moldova a trecut prin acelaşi 'dureri ale facerii'. Este momentul în care Consiliul de Mediere din România va asigura tot sprijinul necesar Consiliului de Mediere din Republica Moldova şi nu numai mediatorilor de acolo, întregului stat", a declarat Mugur Bogdan Mitroi, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a enumerat domeniile în care mediatorii din cele două state pot să colaboreze. "Avem protocoale de colaborare instituţionale la nivel naţional, prin care competenţa noastră profesională a fost recunoscută de instituţii de zona financiară, cum ar fi Institutul de Studii Financiare şi ASF, care la momentul de faţă, în baza protocoalelor, au permis mediatorilor să activeze în zona conflictelor din asigurări între persoanele juridice. Avem un protocol cu Asociaţia Pacienţilor, prin care mediatorii se pun la dispoziţia pacienţilor care consideră că ar putea exista un caz de malpraxis. Până acum, avem în jur de 30 de cazuri mediate. Avem discuţii să intrăm la nivel instituţional, pentru ca mediatorii să intre în acele comisii de dialog social. Suntem în discuţii avansate pe zona de mediere a muncii. În România, medierea a prins putere. Suntem bucuroşi să vă împărtăşim din experienţa noastră. Am început să avem foarte multe cazuri în zona penală. Dinamica este în creştere. Avem peste 300 de mediatori implicaţi în zona de malpraxis şi peste 150 de mediatori în zona de asigurări. Deja suntem în discuţii avansate pentru introducerea medierii ca etapă prealabilă în anumite contracte importante. S-a ajuns aici, într-o dinamică agresiv-progresistă, pentru că orice conflict, până la urmă, naşte o valoare. Şi mediatorul este un manager de conflict. El ştie că, atunci când este un scandal şi rezolvă acel scandal, acordul de mediere reprezintă 'aur' pentru cele două părţi", a explicat Mugur Bogdan Mitroi.

Mitroi a recunoscut că mediatorii din România au şi câteva "dureri", printre care o slabă susţinere la nivel de instituţii decizionale ale statului. La rândul său, Andrei Bălan a declarat că mediatorii din Republica Moldova sunt dispuşi să colaboreze cu cei din România. "Doar în cadrul unor schimburi de informaţii şi discuţii, noi aflăm esenţa a ceea ce trebuie să facem şi unde vrem să ajungem. Consider că acea bună experienţă pe care dumneavoastră o aveţi ar fi bine să treacă Prutul. Şi noi ne vom împărtăşi experienţa noastră, avem şi noi domenii unde, poate, am mers înainte. Avem şi judecători - mediatori, avem şi alte domenii în care medierea este garantată de stat. (...) Noi avem o situaţie destul de interesantă. Judecătorii din Republica Moldova s-au transformat rapid toţi în mediatori. Cu o mână ni s-a luat, dar cu alta ni s-a dat. Consiliul Superior al Magistraturii din Republica Moldova a dispus ca preşedinţii instanţelor de judecată să pună la dispoziţia mediatorilor câte un birou şi să creeze posibilitatea medierii extrajudiciare", a spus Andrei Bălan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.