stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Provocarea Gabriel Oprea

oprea

Senatul urmează să decidă dacă domnul Gabriel Oprea poate sau nu să fie arestat. Asta se întâmplă după ce anchetele împotriva domniei sale s-au extins şi s-au diversificat. Pentru Parlament, decizia reprezintă o veritabilă provocare. O grea piatră de încercare. Din mai multe motive. Şi este extrem de interesant de văzut ce se va întâmplă acolo.

Domnul Gabriel Oprea nu este un simplu parlamentar. Desigur, din punctul de vedere al legii penale. El a îndeplinit numeroase demnităţi publice. În administraţia centrală. A fost chiar ministru de Interne. Şi chiar viceprim-ministru. Până la demisia lui Victor Ponta, care a atras după sine căderea întregului cabinet. În consecinţă, se pun câteva întrebări legate de starea juridică a domnului Oprea.

Citește și: BOMBA anului în România: Soțul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, agent secret

Cine trebuie să aprobe anchetarea sa într-un nou dosar? Cine trebuie să aprobe arestarea sa? Senatul sau preşedintele României? Şi cum vor reacţiona foştii aliaţi? Cei cu care partidul condus de domnul Gabriel Oprea, UNPR, s-a aflat în alianţă, această opţiune garantând stabilitatea Guvernului Ponta.  Iar în prezent, din nou, a fost reconstruită tripla alianţă, incluzând şi ALDE, pentru a realiza, de această dată, o altă majoritate. O majoritate în opoziţie. Care are capacitatea de a debarcă Guvernul Cioloş. Sau chiar de a-l suspenda pe preşedinte. Sau de a promova schimbări de substanţă în legislaţia penală. O legislaţie care nu se mai ştie prea bine de cine a fost dinamitată. De domnul Cătălin Predoiu în trinom cu Monica Macovei şi Traian Băsescu, atunci când legile au fost scrise şi s-a luat fatala decizie a adoptării lor prin procedura de urgenţă? Sau de Curtea Constituţională a României care, fără precedent în istorie, a stabilit că peste 40 de articole, numai din Codul de Procedură Penală, sunt neconforme cu legea fundamentală a statului?

Citește și: Cum au făcut bulgarii pentru ca un sat de-la lor să ajungă celebru în toată lumea / VIDEO

Dacă totul depinde doar de preşedintele Klaus Iohannis, acesta va aplica procedura standard. În mod automat. El  va semna, de îndată, avizul, atât pentru anchetarea lui Gabriel Oprea, cât şi pentru arestarea sa. Numai că situaţia, sub aspect procedural, este ceva mai complicată. Şi aşa se face că, iată, se pronunţă Comisia Juridică, Birourile Permanente şi, în final, va trebui să se ia o decizie în Camera Deputaţilor. În paralel, fapt deloc neînsemnat, Senatul va lua şi el o decizie, de data aceasta, pentru un demnitar liberal. Doamna Doina Tudor. S-ar putea – cel puţin teoretic, este perfect posibil, s-a mai întâmplat şi cu alte ocazii - să asistăm la un troc transpartinic. Majoritatea parlamentară construită în jurul PSD ar putea semnaliza roşu, adică interzis în cazul senatoarei Doina Tudor. Iar PNL ar pune, în Camera Deputaţilor, batista pe ţambal, desigur, în mod discret, atunci când solicitarea legată de Oprea ar urma să primească şi ea tot un verdict roşu.

Citește și: Șeful celebrei Levi’s: Blugii trebuie spălați extrem de rar! Vezi motivele

Cazul Oprea este extrem de sensibil. Practic, toate acuzaţiile care i se aduc sunt inevitabil discutabile. Coloana sa oficială s-a soldat cu moartea unui poliţist. Dar este discutabil şi depinde de multe probe care ar trebui administrate în dosar dacă în seara respectivă, el era îndreptăţit sau nu să primească o coloană oficială. DNA a descoperit că domnul Oprea, în ultimul an, a beneficiat de mai multe coloane oficiale decât cele patru instituţii îndreptăţite prin lege să primească o asemenea facilitate. Instituţia preşedintelui, instituţia prim-ministrului, instituţia preşedintelui Senatului şi instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor. Dar şi aici juriştii vor trebui să limpezească situaţia. Ceea ce a făcut Gabriel Oprea reprezintă sau nu un abuz? A primit sau nu acesta foloase necuvenite? A încălcat legea sau nu, semnând un protocol cu procurorul general şi oferindu-i şi acestuia coloane oficiale? Dar procurorul general? Cât de clar este că acesta a încălcat legea, utilizând coloane oficiale? Reprezintă ele foloase necuvenite? În fine, cine este cea de-a treia persoană care va fi ţinta DNA, pentru a se putea constitui un grup criminal organizat? Persistă semne de întrebare şi în ceea ce priveşte situaţia de la Doi şi-un Sfert. Cât de clar este abuzul săvârşit de Gabriel Oprea, care ar fi utilizat fonduri de la Doi şi-un Sfert, pentru achiziţionarea unui jacuzzi şi a unui autoturism de lux?

Citește și: A fost înșelat, dar i-a făcut o surpriză incredibilă iubitei / VIDEO

Acestor întrebări li se pot adăuga multe altele. Mie cel puţin îmi este limpede că parlamentarii nu au posibilitatea să dea un răspuns. Singurul lor răspuns, ca în toate celelalte situaţii de acest fel, este de natură politică. Poate fi cercetat penal domnul Gabriel Oprea pentru noile prezumtive infracţiuni? Aici răspunsul ar trebui să fie da. În faţa legii, nu există imunitate. Dacă s-au încălcat norme penale, procurorii trebuie să aibă posibilitatea să iniţieze anchete şi să-şi ducă anchetele până la capăt. Marea necunoscută este arestarea. Trebuie sau nu pus sub cătuşe şi în spatele gratiilor domnul Gabriel Oprea? Este o asemenea măsură indispensabilă pentru buna desfăşurare a anchetelor? Da sau nu? Iar după cum se vede, între da şi nu, opţiunea nu poate fi decât politică. Şi dacă vorbim despre opţiune politică, nu putem, sub nicio formă, ignoră faptul că UNPR face parte, totuşi, dintr-o majoritate.

Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

Citește și: România, singura țară din UE fără o lege pentru reproducerea asistată

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.