Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD: Proiectul privind publicitatea la medicamente trebuie respins

psd1

Presedintele Comisiei pentru cultura din Senat, social-democratul Georgica Severin, a afirmat joi ca proiectul privind publicitatea la medicamente va intra în circuitul legislativ si în proportie de 99% el va fi respins.

'Votul proiectului s-a datorat unei erori materiale. Nu este niciun secret. A fost o inversiune în ziua în care s-a votat pe ordinea de zi. Din cauza unei greseli tehnice s-a votat un proiect de lege. (...) Dovada ca a fost asa - în aceeasi zi liderii principalelor partide, noi, Comisia de cultura din Senat am solicitat Presedintiei singura cale pe care o mai aveam la dispozitie - sa retrimita legea pentru reexaminare în Parlament, lucru care s-a si întâmplat. Foarte curând legea va intra în circuitul legislativ si 99% ea va fi respinsa, cum solicita si presedintele României în acest caz', a precizat Georgica Severin, la dezbaterea 'Cum ar trebui sa arate publicitatea medicamentelor în România'.

El a subliniat ca pacientii trebuie sa fie bine informati si nu manipulati, sustinând ca în forma initiala legea promova si automedicatia.

'Este nevoie de o reglementare în zona publicitatii pe zona sanatatii, dar proiectul de lege de la care s-a pornit avea câteva erori de principiu fundamentale', a sustinut Severin.

Senatorul a aratat ca unul dintre aceste principii este legat de lipsa de reglementare în ceea ce priveste suplimentele alimentare.

'Trebuie sa respingem aceasta propunere legislativa trimisa la reexaminare si se va întâmpla, pentru ca lasa complet nereglementata problema suplimentelor alimentare, interzice reclama la OTC-uri (medicamente fara prescriptie medicala - n.r.) fara sa tina seama de o serie de realitati. (...) Mai avem o problema - si este o problema extrem de serioasa - reclamele la retelele de farmacii. Cred ca trebuie gândita un pic separat de problematica reclamei la medicamente, OTC-uri si suplimente alimentare', a afirmat senatorul PSD.

El si-a exprimat speranta ca anul acesta va fi adoptata o lege care sa reglementeze suplimentele alimentare si automedicatia. 'Noi ne propunem ca, dupa respingerea legii, sa reglementam doua lucruri foarte clar: regimul suplimentelor alimentare, si aici au fost doua idei - sa le introducem în acelasi circuit cu OTC-urile si sa aiba nevoie de avizul Agentiei Nationale a Medicamentului. (...) Trebuie sa diminuam riscurile de automedicatie. (...) Sper ca anul acesta textul de lege sa iasa reglementând aceste doua elemente: suplimentele alimentare si un control mai strict care sa evite automedicatia', a declarat Severin.

Georgica Severin a opinat ca ar fi o eroare interzicerea totala a publicitatii la OTC-uri. 'Noi solicitam atât industriei de publicitate, de media si Agentiei Nationale a Medicamentului sa intervina în zona cea mai penibila, riscanta si oripilanta din punct de vedere profesional si anume teleshoppingul', a adaugat senatorul PSD, care si-a cerut scuze, în numele senatorilor, pentru votul dat în plenul Camerei superioare asupra proiectului de lege.

Camera Deputatilor va discuta mai întâi reexaminarea legii, decizia finala apartinând Senatului.

În context, directorul executiv al Asociatiei Române a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a precizat ca legea dubleaza alte acte normative care sunt în vigoare si nu face altceva decât sa creeze mai multa confuzie pe piata farmaceutica.

'Din pacate, lucrul acesta este foarte greu de înteles de catre factorii de decizie la nivel parlamentar. Sunt aspecte care se bat cap în cap în aceasta lege fata de cele exprimate în legea 95 sau în celelalte acte normative care reglementeaza functionarea pietei de OTC-uri', a mentionat Zaharescu.

Propunerea legislativa prin care publicitatea explicita pentru medicamente este interzisa a fost adoptata pe 14 decembrie de Senat, în calitate de Camera decizionala.

Presedintele Klaus Iohannis a cerut în luna ianuarie reexaminarea legii de catre Parlament.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.