PSD reacționează la decizia lui Klaus Iohannis: 'Facem moțiune pentru un singur om?'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 15-06-2017

Actualizat: 15-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Klaus Iohannis solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul coaliţiei de guvernare. El a anunțat că nu se pune problema numirii unui nou premier atâta timp cât Sorin Grindeanu nu a demisionat sau nu a fost demis printr-o moțiune de cenzură.

PSD, prin vocea secretarului general adjunct, Codrin Ștefănescu, a anunțat, la Antena 3, că partidul nu poate depune moțiune de cenzură atâta timp cât în guvern mai e un singur om, premieru, ceilalți miniștri dându-și demisia.

”Avem un om care stă singur într-un Palat în care se dă ora exactă. E singur cucu în Palatul Victoria și nu știu ce așteaptă. Toată România așteaptă să plece de acolo. E o situație foarte penibilă să ajungem la situația de a depune moțiune de cenzură. Acolo nu mai e un guvern, e un singur om. Facem moțiune pentru un singur om? Constituția nu ne permite să îl luăm de guler, toată țara e blocată de un singur. Trebuie să găsim soluția legală să vedem ce facem. Iohannis așteaptă ca postul să fie vacant, iar apoi va merge coaliția la Cotroceni cu propunerea unui nou premier.

Nu avem în Constituție, dacă el nu vrea să demisioneze, ne poate ține luni de zile așa.”, a declarat Codrin Ștefănescu la Antena 3.

Ştefănescu şi-a continuat tirul la adresa lui şi la România TV. "Dacă Grindeanu îşi dă demisia, în şase ore putem să propunem un alt premier. El stă acolo, îşi face duş, nu ştiu ce face. Să îşi dea demisia mai repede. Ne întâlnim în CEX să găsim o variantă procedurală ca să scăpăm de un singur om care stă în Palatul Victoria singur. Poate să meargă în Piaţa Victoriei la îia de la Rezist sau să-l ia pe Nicuşor Dan. Face ce face spre batjocura tuturor ca să arunce totul în aer. Să plece de acolo şi lucrurile să intre pe făgaşul normal.

Vor fi miniştri din vechiul Guvern în noul Guvern. Cei care şi-au făcut foarte bine treaba, vor fi în noul cabinet.Ne putem gândi la orice variantă, numai să plece. Să-şi dea demisia", a tunat Ştefănescu la România TV.

Citește și: Minte de guvernanți: N-au internet, iar unii nu au nici energie electrică, dar statul îi OBLIGĂ să aibă POS-uri la magazine .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri