Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD-ul îi anunţă pe liberali: Nu au nicio şansă

psd sigla

Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, susţine că solicitarea PNL privind adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin "nu are niciun fel de sorţi de izbândă", fiind mai degrabă o iniţiativă "cu un evident caracter electoral".

"După părerea mea, în solicitarea liberalilor se poate găsi o justificare de campanie electorală în sensul în care doresc să arate celor care vor candida din partea PNL că se zbat, până în ultimul moment, pentru ca în campania electorală să se aplice o altă lege electorală care, în momentul de faţă, nu există. (...) Eu pot să înţeleg ca strategie politică că se încearcă un lucru de genul ăsta. Sub aspect legal şi legislativ însă este o imposibilitate ceea ce se cere şi nu cred că Guvernul actual îşi va permite să vină cu OUG, în an electoral, pe modificare de legislaţie electorală. De asta spun că solicitarea mi se pare cu un evident caracter electoral şi, din punctul meu de vedere, ea nu are niciun fel de sorţi de izbândă, în niciun caz", a declarat Chelaru. .

El a amintit că toate legile electorale au fost elaborate în Parlament de o comisie specială, în care şi PNL a fost reprezentat. "Aşa cum bine ştiţi, toate legile electorale au fost elaborate de o echipă complexă, multipartită, în care toate partidele politice au fost reprezentate şi care pentru fiecare tip de alegeri - şi pentru locale şi pentru parlamentare şi pentru prezidenţiale - au ajuns la un acord şi au prezentat Parlamentului câte un proiect pentru fiecare pact. Colegii liberali au votat, şi în comisie şi după aceea în plen, alegerea primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene dintr-un singur tur", a explicat social-democratul.

Senatorul PSD a punctat că, în opinia sa, reacţia premierului Dacian Cioloş referitoare la solicitarea liberalilor a fost una "de bun-simţ". "Premierul a reacţionat cu bun-simţ şi spus: 'Domnule, aţi dezbătut un an de zile legile electorale, aţi stabilit împreună care va fi legislaţia pentru următoarele alegeri, în preajma alegerilor - mai avem cinci luni până la alegeri - veniţi şi cereţi modificarea legii, ceea ce nu se poate'. Ei (PNL - n.r.) au o problemă mare cu primarii. Primarii lor, cei care sunt în funcţie, ca şi ai noştri de altfel, sunt avantajaţi de alegeri într-un singur tur, însă cei de la ei care vor să candideze şi au primari în funcţie contracandidaţi au şansele foarte mici. Atunci, ca să îi stimuleze un pic pe oameni să intre în bătălie electorală cu primari în funcţie, le arată că ei luptă până în ultimul moment pentru vot în două tururi. Eu cred că aceasta este raţiunea pentru care au redeschis, în acest moment, în spaţiul public, o problemă deja închisă", a opinat Ioan Chelaru.

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanţă de urgenţă a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Premierul Dacian Cioloş a afirmat, marţi, referindu-se la solicitarea PNL, că nu este democratic ca o lege adoptată de Parlament să fie modificată de Guvern prin OUG, spun cei de la Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.