Premium
Romania Libera:
Imaginea cu faţa lungă a lui Victor Ponta, pe care se citea o tristeţe profundă, din ziua în care Klaus Iohannis depunea jurământul de preşedinte al României, în faţa Parlamentului, ar trebui să le intre bine în cap celor care mai cred că puterea în această ţară se câştigă cu slugărnicie, manipulare, jocuri oculte şi sfori trase în culisele politicii şi a serviciilor de informaţii. La fel, trebuie să le intre în cap şi celor care mai spun că cei 25 de ani de la revoluţie au trecut „degeaba”. Nu ştiu dacă noul preşedinte va avea succes în a-şi onora promisiunile, nici dacă simpatia populară, de care se bucură acum, va dura mai mult de câteva luni. Ştiu cu siguranţă însă că alegerea lui Iohannis a survenit într-un moment în care democraţia în această ţară era pusă în pericol de un politician care, deşi tânăr, se comporta în fruntea guvernului de parcă ar fi sărit în timp peste 25 de ani... Chiar dacă a rămas prim ministru, Victor Ponta nu mai este nici pe departe omul dinainte de alegeri. Tristeţea care i se putea citi pe chip, duminică, în Parlament, arăta că fostul „viitor preşedinte al României” ştie că a pierdut cam tot ce avea înainte de alegeri. Aroganţa de altădată s-a transformat în nesiguranţă, oamenii care-l venerau până nu demult acum nu-i mai răspund la telefon, iar parlamentarii care-l mai ţin (încă) la putere de abia aşteaptă o ofertă mai bună din tabăra cealaltă. Chiar şi televiziunile care făceau emisiuni cu unicul scop de a-i lustrui pantofii premierului, în direct şi la ore de maximă audienţă, îşi caută acum un alt stăpân, pentru că- nu-i aşa?- nu este deloc rentabil, în „lumea bună a presei libere”, să linguşeşti un pierzător al alegerilor.
Digi24:
Nu are certificat de revoluționar, iar numele ei este necunoscut publicului. Este însă un simbol al Revoluției din 1989: tânăra care flutura un steag tricolor, fără stemă, pe acoperișul Comitetului Central. Avea atunci doar 17 ani. În 22 decembrie, Gabriela Nanuș era prima persoană cu tricolorul decupat - simbol al Revoluției - pe clădirea Comitetului Central. După 25 de ani, povestește cum a plecat în acea zi de acasă: îmbrăcată cu hainele cele mai bune și cu un singur gând: să-l dea jos pe dictator sau să moară încercând să facă acest lucru.„Văzusem cu o seară înainte cum se trăgea, știam ce se întâmplă la Timișoara, ascultam Europa Liberă. Am hotărât că a doua zi dimineața trebuie să ies și eu în stradă, să văd ce putem face. Eram hotărâtă. În dimineața aceea, când am plecat, m-am îmbrăcat cu ce aveam eu mai frumos, mi-am luat buletinul la mine, să fiu recunoscută în caz că sunt omorâtă. Era totul sau nimic. Eram hotărâtă ori să scap eu de Ceaușescu, ori să scape el de mine”, povestește ea. „Am ajuns la CC efectiv dusă de val. Erau mulțimi de oameni care strigau: Armata e cu noi! Am dat peste un grup care îl avea în frunte pe Dan Iosif, care vorbea la portavoce atât de însuflețit. Așa că l-am urmat”, mai spune ea. Gabriela Nanuș adaugă că spera să-l vadă pe Nicolae Ceaușescu: „Voiam să-l strâng de gât, să-l termin. Bineînțeles, știam că nu e posibil așa ceva, dar totuși, eram foarte hotărâtă”.
Ziarul Financiar:
