Premium
M-am uitat la emisiunea cu Raed Arafat. A fost invitatul Emmei Zeicescu și discuția se poartă în jurul subiectului Colectiv.
Lucrurile decurg fix cum mă așteptam. Un Raed Arafat extrem de combativ, care insistă fix pe același fir epic: s-a făcut tot ce s-a putut, intervenția noastră a fost conformă cu tot ceea ce avea structurat la acel moment. Omul vorbește bine, are datele la el, are mereu, cel puțin asta e impresia pe care ți-o lasă.
Ai zice că e un nou război câștigat de unul din oamenii care a fost, și pentru mulți rămâne, un erou. Dar de ce oare trăiește mereu Arafat cu impresia că merge doar la lupte, nu și la dezbateri? Numai că, preț de câteva momente, e prins dezarmat. Vine întrebare: „Domnule Arafat, ați fost pe la Colectiv după data de 30 octombrie 2015?„. Se lasă o liniște apăsătoare, un close up perfect din regie și acesta e momentul în care, dintr-o dată, realizezi că mitul Arafat a apus de mult.
„Nu„, vine răspunsul. Sec, chiar dacă urmat și de niște explicații, prin care omul se scuză. Dar, din păcate, e doar o iluzie. Arafat nu mai e om. Arafat este doar o rotiță a sistemului. Nici Ponta nu a fost la Colectiv. Nici Bănicioiu. Și mulți alții. Pentru oamenii aceștia, Colectiv este o rană deschisă. Nu a societății, ci a lor personală. Pe ei îi doare moartea acelor tineri, ci dărâmarea statuilor lor.
Asta nu înțelege Raed Arafat, care vine atât de agresiv și țipă la cei care îndrăznesc să se ia de creația sa. Părintele SMURD în România va rămâne mereu. Dar omul din sistem Raed Arafat este imaginea perfectă a acestui sistem trist. Care atunci când nu îi place cum e luat la întrebări, devine nesigur și cu mișcări bruște încearcă să scape de lavalieră și să plece. Să se ascundă iar în spatele unor date statistice.
Pentru că, atunci când nu vrei să ai mustrări de conștiință, transformi niște morți în statistică. Și în statistică nu există Dumnezeu.
