Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rafila, după discuția cu Tătaru: E nevoie să pregătim valul 5

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Alexandru Rafila

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat joi că în cadrul negocierilor cu liberalii pe teme de sănătate s-a discutat despre mai multe măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, printre care se numără şi accesul extins la testare.

"Am discutat despre câteva măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, ceea ce înseamnă: acces extins la testare, am şi estimat că putem să înfiinţăm probabil mult peste 1.000 de centre unde să se poată face testarea, problema este legată şi de accesul la aceste teste; este vorba de acordarea asistenţei medicale ambulatorii şi să pregătim un eventual val 5, încât pacienţii să poată să se adreseze cât mai aproape de casă serviciilor medicale şi să beneficieze de investigaţii; accesul în ambulatoriu la terapie antivirală şi, evident, stimularea producţiei interne de astfel de produse. Am mai discutat despre alte măsuri care se referă la evaluarea rapidă a spitalelor şi creşterea siguranţei, atât cât este posibil, în secţiile de terapie intensivă", a spus Rafila la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în anul 2020 a existat un raport de evaluare în legătură cu secţiile de terapie intensivă, dar acest raport de evaluare nu a fost urmat şi de măsuri concrete, astfel încât fiecare secţie să prezinte un grad cât mai are de siguranţă.

"Riscurile niciodată nu vor putea fi excluse, discutăm de infrastructură veche. Cred că un lucru cel puţin la fel de important este trainingul personalului, pentru că cel mai greu lucru care se schimbă, în general, şi poate în România în mod special, este obişnuinţa. Trebuie să învăţăm să lucrăm după proceduri şi să evităm rutina. (...) Presiunea de pe spitale se poate ridica doar dacă creezi posibilitatea evaluării ambulatorii. Mortalitatea mare în România, inclusiv conform constatărilor experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se datorează diagnosticului tardiv, prezentării extrem de tardivă la medic a pacienţilor, care de multe ori vin în forme complicate şi care nu mai pot fi, din punct de vedere terapeutic, ajutaţi şi lucrul ăsta trebuie să se schimbe. Noi vrem să încurajăm testarea, să o apropiem de oameni şi să terminăm cu această sperietoare a prezenţei, a deplasării la spital", a afirmat Rafila după negocierile dintre PSD şi PNL pe capitolul Sănătate din viitorul program de guvernare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.