Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raluca Turcan s-a văzut cu șeful grupului PPE din Parlamentul European

Liderul interimar al liberalilor, Raluca Turcan, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

"PNL are un sprijin real în Partidul Popular European. La întâlnirea avută cu preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, dl Manfred Weber, ne-am reafirmat convingerea că ţara noastră va sprijini proiectul european şi valorile care au stat la baza proiectului comunitar", a scris Turcan pe Facebook.

Ea arată că România a trecut prin perioade grele până a ajuns să fie parte a Uniunii Europene.

"Au fost ani grei, cu steguleţe roşii şi guverne care făceau greşeli, ani în care am reuşit, cu sacrificii, să ţinem România pe un parcurs predictibil, spre Occident! Au trecut 10 ani de la aderarea României la UE. Avem milioane de oameni care circulă liber în toată Europa, muncesc, fac turism, merg la şcoli şi spitale fără paşapoarte sau vize. Doar în ultimii ani, 2007 - 2016, România a primit 40,86 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru proiecte de infrastructură, şcoli, spitale şi consolidarea democraţiei. În acest context, avem datoria să păstrăm această traiectorie europeană pentru a ne asigura că şi viitoarele generaţii se vor bucura de o familie europeană unită", conchide liderul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.