Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport activitate în sesiunea parlamentara februarie-iunie 2016.

Aflându-ne la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2016, lunile februarie-iunie, considerând că este de datoria mea să aduc această informare înaintea cetățenilor pe care îi reprezint cu privire la statistica activității parlamentare.

Ținând cont de instrumentele avute la dispoziție în calitate de deputat al diasporei, nedeținând nici o funcție de conducere în cadrul unei structuri parlamentare, neavând în vedere și alte aspecte ale participării la lucrările comisiilor de specialitate sau la ședințele grupului parlamentar, activitatea în privința participării la delegațiile parlamentare, la organizarea de întruniri la care am luat parte ca invitat sau în cadrul altor dezbateri legate de activitatea parlamentară ori cu privire la temele de interes ale prezenței românești în diaspora etc. vă prezint următoarele date de natură statistică, referitoare, așa cum spuneam la activitatea din această sesiune parlamentară:

Propuneri legislative inițiate

56

Întrebări și interpelări:

39

Luări de cuvânt în plen

38

Declarații politice:

15

Intervenții în plen

8

Moțiuni

0

Comunicate de presă

26


TOTAL

182

Amintesc aici că majoritatea întrebărilor, interpelărilor, declarațiilor politice, intervențiilor și luărilor de cuvânt în plenul Camerei Deputaților, în mare măsură, au trimitere către situații de interes cu referire la prezența româneasca în afara granițelor țării.

Voi încerca în viitoarea sesiune parlamentară să-mi aduc contribuția pentru ca fiecare din inițiativele legislative pe care le susțin în calitate de  semnatar, în special al acelora al căror inițiator principal sunt(aproape toate cu în beneficiul românilor din diaspora) să  primească aviz favorabil și raport pentru adoptare de la comisiile parlamentare de specialitate unde îmi va fi solicitată prezența pe parcursul calendarului viitoarei sesiuni parlamentare.

Pentru verificarea datelor de mai sus, aveți la dispoziție link-ul Camerei Deputaților:

http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=217&cam=2&leg=2012&pag=1

Aurelian Mihai, deputat diaspora, grupul parlamentar PNL

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.