Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rareș Bogdan a EXPLODAT: Când vor apărea marmotele în 'operaţiunea' Black Cube

rares bogdan

Rareş Bogdan a publicat, pe pagina sa de Facebook, un comentariu acid la adresa unor stenograme apărute în presă din Dosarul Black Cube şi în care cei investigaţi indicau numele preşedintelui şi pe cel al şefului SRI ca fiind cei care ar fi autorizat spionajul Laurei Codruţa Kovesi.

Rareș Bogdan: M-am saturat de 'Sărut mâna, Boierule!'... vă asigur că nu am tras nimic pe nas!

EXPLOZIE din dosarul Black Cube: DEZVĂLUIRI făcute de avocatul lui Daniel Dragomir

"Când vor apărea marmotele în "operaţiunea" Black Cube? Atenţie! TEXT de citit integral.

Dacă tot se poartă filme americane şi e obligatoriu să punem botul la scenarii de categoria B făcute la Casa Pionierilor, sugerez şi eu unul, dar fără spioni cu perciuni lungi îmbrăcaţi în ie, pistoale artizanale de jucărie şi rucsace pline cu napolitane "Dănuţ": Nişte tipi care au palmat atât de mulţi bani că au bătături mai mari ca dansatoarele la bară s-au prins că puşcăria nu cadrează cu ceasurile lor. Dar cum să scape? Bingo! Murdăresc sursa problemei! Angajează pe cineva care ştie nu să-i înveţe să mintă, că asta se pricepeau de mici, ci să simuleze ţinte, să tragă perdele de fum şi să detecteze diversiuni montate ca să-i ademenească să calce delicat în capcane. Cine se pricepe la toate astea? Un ofiţer de informaţii. Nu puteau să angajeze unul activ, deoarece ştiu şi copiii că ăştia nu pot face nici pipi singuri, trebuie să raporteze orice întâlnire, care oricum se vede din satelit. Iar satelitul nu-i la Lehliu-Gară! Deci trebuia găsit unul lăsat la vatră, suficient de mânjit şi flămând, dar mai ales dornic de răzbunare.

Îl găsesc, iar omul inventează un motor în 2 timpi. 1: începe să tricoteze botoşei pentru tot grupul, cu scopul de a-i face să pară bebeluşi. 2: le schiţează un plan cu manta, pentru care găseşte un club ultracredibil de spionaj privat în altă ţară, despre care se ştia că a servit şi combinaţii instituţionale. Dar nu exclusiv - detalii pe care publicul le va ignora.

Scopul: decredibilizarea gagicii înalte cu păr scurt care vrea să-i bage la tubulatură. Dar ce să caute ăia cu perciuni în ţara-santinelă, unde teoretic şi practic acţionează alte indicative, care stau şi cu satelitul pe noi? Nu-i problema, lansăm povestea cu "acţiune autorizată de la cel mai înalt nivel". Românului, căruia-i lipseşte teoria conspiraţiei mai ceva ca autostrada, atâta i-a trebuit! Căci ce mai ştia numitul ofiţeraş Daniel de la fostul lui serviciu? Într-un moment cheie, va scăpa în public o informaţie care o va confirma pe cea iniţială. Se baza pe faptul că publicul uită repede că sursa amândurora era aceeaşi minte penală. O tehnică vecină cu verificarea încrucişată, pe care o folosesc cu brio toate serviciile de informaţii din lume.

De ce nu ţine povestea: ca să pui la cale un plan anti-Kovesi cu concursul SRI, a Preşedinţiei, în care sunt implicaţi agenţi străini şi un penal nebun ai nevoie de prea mute persoane, şi se presupune că acţiunea trebuia să rămână secretă. Trebuie să fii nebun de legat sau partizan istoric al teoriilor conspiraţioniste să crezi că Hellvig şi Iohannis, sub ochii SPP (nu lipseşte decât atunci când preşedintele doarme şi mănâncă) s-au înţeles că o tundă pe Kovesi şi au apelat la agenţi străini, plus un tembel frustrat şi instabil, iar de toată povestea ştiu şi membrii grupului care au comandat-o. Sunt deja aici 10 persoane! Plus subalternii direcţi, care trebuie să securizeze operaţiunea. Deci vreo 15! Adică preşedintele şi şeful SRI, ale căror mişcări sunt la vedere, au coeficientul de inteligenţă al unei stafide? Măi sa fie! Poate o fi vorbit Dagan bătrânul cu cineva de pe aici dar ăla o fi altul, mai de prin Nordul ţărişoarei şi ăla a zis si el ceva să zică şi să se dea mare. Dacă o fi zis!? Am dubii. Că ăla cu caracterul doar are probleme, nu cu inteligenţa!

Păi ce, dacă dorea SRI să verifice de câte ori se spală pe cap Kovesi avea nevoie de ăia plecaţi de la taica Mossad? Mă lăsaţi? Aveau oameni buni cat in 1.000 de Black Cube-uri in propria ograda.

Încă ceva: în "documentul" livrat naivilor apar nume reale. Autorul vorbeşte de preşedinte şi şeful SRI ca şi cand ar fi vecinii săi, cu care s-a înţeles să meargă la pădure să frigă nişte mici. Măi copii, dar cât de nerozi ne credeţi?

Am o curiozitate: dacă mâine mă duc la Parchet şi declar că domnul Obama se întâlneşte pe ascuns cu o vrăjitoare specializată în arme psihotronice şi astfel comunică cu Putin, urzind împotriva Romaniei, mă crede cineva? Doar dacă-i dement! Sau dacă e un procuror dornic de afirmare pe spatele unor nume cu rezonanţă. Sau un şef de procuror. Mă rog, să fim sănătoşi mai ales la cap cu toţii, am scris prea mult pentru o spusă a unora ce fac şi spun orice pentru ca să îşi salveze figurile de tubulatură
", scrie Rareș Bogdan, pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.