Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răspunsul lui Băsescu la amenințarea cu suspendarea

basescu rade

Băsescu are un aliat în PSD: Liviu Dragnea spune că suspendarea nu are niciun rost și, mai mult, nici nu e posibilă legal.

Președintele Băsescu are o replică pentru adversari: dacă va fi suspendat iar, amenință că va cere prelungirea mandatului cu perioada în care a fost suspendat. Astfel, în condițiile actuale, mandatul lui Băsescu se va termina pe 22 decembrie. Dacă cererea sa de prelungire va fi decisă ca fiind legală, ar putea sta până pe 22 februarie la Cotroceni, iar dacă va fi iar suspendat, va pleca din funcția de președinte abia la finele lui martie!

În tot acest timp, România va avea 2 președinți, lucru nemaiîntâlnit în lume: unul ales, pe 16 noiembrie, și unul în funcție, cu mandatul neterminat, sau suspendat!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.