Simona Halep 'a răspuns' după imaginile surprinse de paparazzi în Italia, unde românca și-a petrecut vacanța. În respectivele fotografii, Simona a fost surprinsă alături de Radu Marian Barbu, fost jucător de tenis. La câteva zile de la publicarea acestor poze, Halep a menționat la secțiunea "Despre mine" pe contul său de Instagram că nu se află într-o relație.
Simona şi Radu s-au cunoscut datorită faptului că se învârteau într-un cerc comun de prieteni. Fostul jucător de tenis are mai mulţi amici pe care constănţeanca îi ştie foarte bine, printre care se numără şi Horia Tecău, Victor Crivoi sau Andrei Pavel, actualul antrenor al Simonei, conform Mediafax. Barbu a studiat la Texas Christian University şi a evoluat pentru colegiul respectiv în campionatul universitar nord-american. El a mai ocupat şi funcţia de director al unui turneu ITF desfăşurat la Piteşti.