Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rata anuală a inflaţiei a urcat în septembrie la 1,8%, nivel maxim al ultimilor patru ani

inflatie

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013, când a fost 1,83%, în condiţiile în care carburanţii s-au scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna august, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,2%.

Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în septembrie, în medie, cu 0,5% comparativ cu luna august.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, în medie, faţă de luna august, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat tot cu 0,54%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,32%, anunță News.ro.

Citește și: Declarație surprinzătoare a ministrului Energiei: 'România are cel mai bogat mix energetic din regiune, dacă nu din Europa'

Comparativ cu septembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a noua lună a acestui an cu 2,74%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,89%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,16%.

Faţă de luna august, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a noua lună a acestui an, la alte legume şi conserve de legume (5,11%), ouă (4,16%) şi combustibili (2,19%).

Scumpirea carburanţilor a avut un impact semnificativ asupra tuturor preţurilor, analiştii economici avertizând asupra unei creşteri importante în cazul tuturor mărfurilor.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape - de la 15 septembrie şi 1 octombrie.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.

Cele mai mari ieftiniri s-au înregistrat în septembrie, faţă de august, la cartofi (-7,93%), transportul aerian (-1,47%) şi fructe proaspete (-1,42%).

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative.

În ultima prognoză, publicată în august, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 1,9% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.