Ministerul armean al Apărării a acuzat vineri forţele armate azere că au deschis focul asupra unor poziţii armene, încălcând astfel un acord de încetare a focului convenit între cele două părţi, declară ministerul într-o postare pe o reţea de social media, potrivit Reuters, scrie AGERPRES.
"La 23 septembrie, la ora locală 07:40 (03:40 GMT), unităţi ale forţelor armate azere au încălcat din nou regimul de încetare a focului trăgând din diferite locuri asupra poziţiilor de luptă armene situate în zona de est a graniţei armeano-azere", indică Ministerul armean al Apărării pe pagina sa de Facebook.
Instituţia de apărare de la Erevan adaugă că militarii armeni au răspuns prin tiruri, fără a semnala pierderi în rândul trupelor sale.
Azerbaidjanul nu a făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la această acuzaţie. Anterior săptămâna aceasta, Baku a acuzat Erevanul de "provocări" de-a lungul frontierei comune şi că forţele armene ar fi tras cu mortiere şi grenade asupra trupelor sale.
Confruntările dintre cele două ţări din Caucazul de Sud au reizbucnit mai devreme luna aceasta, soldându-se cu 200 de morţi până în prezent, în cele mai sângeroase violenţe de la războiul de şase săptămâni din 2020.
Armenia a declarat că Azerbaidjanul i-a atacat teritoriul şi a preluat controlul asupra unor aşezări în interiorul graniţelor sale, dincolo de regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit de o majoritate de etnici armeni, a cărui jurisdicţie înveninează de decenii relaţiile dintre cele două foste republici sovietice.
Rusia este un aliat militar al Armeniei, dar încearcă să menţină relaţii de prietenie cu Azerbaidjanul şi a rezistat apelurilor Erevanului de a activa o clauză de autoapărare reciprocă. Baku este susţinut militar, financiar şi politic de către Turcia.
Războiul a reizbucnit. Armenia acuză Azerbaidjanul că a încălcat acordul de încetare a focului
București
16°C
Articole Similare

48
Traian Băsescu atacă DIICOT, în dosarul Georgescu: „Un spectacol ordonat, pe care îl resping. Măcar la Koveși erau spectacolele ei”
48

71
Un român a evadat dintr-o închisoare din Veneția. Autoritățile sunt în alertă și îl caută în toată Europa
71

362
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen mai lung: Două schimbări bruște vor avea loc, în următoarele două săptămâni
362

627
Băsescu, sceptic: „Eu nu-i dau mari șanse lui Siegfried Mureșan” / Nicușor Dan are „biciul”
627

465
Kay Kyung Eun Kim, după finala Concursului Enescu: „Un premiu poate deschide uși, dar nu poate spune totul despre viitorul unui muzician”
465

1.906
VIDEO Se pregătește Guvernul PSD-AUR? Sorin Grindeanu dezvăluie discuțiile avute cu George Simion: Nu pot să nu-l cred!
1.906

3.228
Prima țară NATO care a anunțat că nu va trimite trupe într-un război cu Rusia: articolul 5 devine interpretabil
3.228

1.755
'Oameni mici'. Gigi Becali are probleme cu aducerea lui Reghecampf la FCSB. Cine îi pune piedică antrenorului
1.755

1.366
VIDEO Motivul pentru care Sorin Grindeanu (PSD) nu vrea alegeri anticipate: „Dar nici nu fugim de ele!”
1.366

2.277
VIDEO Sorin Grindeanu anunță indexarea salariilor și a pensiilor în ianuarie 2027
2.277

3.585
Al doilea om la comanda Chinei, după Xi Jinping, a fost „executat”: exclus din PCC și armată / Acuzații grave la cel mai înalt nivel la Beijing
3.585

2.337
Ce se întâmplă cu dosarul lui Dan Diaconescu după ce condamnarea de 8 ani a fost anulată
2.337

5.500
Viorica Costiniu îl pulverizează pe deputatul USR Alexandru Dimitriu: „Înapoi la carte!”
5.500

















Comentează