Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RĂZBOIUL Kovesi vs Antena 3 continuă. Șefa DNA, în fața judecătorilor

Inquam Photos / Octav Ganea
kovesi dna

Un nou termen este programat să aibă loc, miercuri, la Curtea de Apel Ploieşti în dosarul în care procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, informează agerpres.ro

La termenul anterior, jurnalistul Răzvan Savaliuc a depus o cerere de intervenţie accesorie în favoarea sa din partea firmei care deţine site-ul Lumea Justiţiei, conform căreia orice sancţiuni i s-ar aplica lui s-ar răsfrânge asupra site-ului la care el este senior editor. 

Avocatul Antena 3 a cerut termen pentru a lua la cunoştinţă, iar avocata şefei DNA a arătat că este inadmisibilă cererea în acest stadiu procesual.

Rodica Stănoiu s-a dat de gol: Ce conține, de fapt, arhiva SIPA


În replică, Savaliuc a precizat că intervenţia accesorie poate fi depusă în orice moment al dezbaterii, apărătorul Laurei Codruţa Kovesi acuzând că se fac tergiversări şi "turism juridic" cu acest dosar. 

Pe de altă parte, instanţa a arătat că are obligaţia de a pune în discuţia părţilor orice cerere şi a acordat termen la data de 31 mai pentru ca celelalte părţi să ia la cunoştinţă conţinutul ei. 

ÎCCJ a dispus, pe 18 ianuarie, strămutarea procesului de la Curtea de Apel Piteşti la Curtea de Apel Ploieşti, după ce a admis o cerere formulată de Radu Tudor, Bianca Grigore, Răzvan Savaliuc, Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea şi SC Antena 3 SA. 

De asemenea, judecătorii de la Secţia I civilă a ÎCCJ au anulat actele de procedură îndeplinite în acest dosar de Curtea de Apel Piteşti privind încuviinţarea şi/sau respingerea probelor. Totodată, a fost anulată şi încheierea din 11 ianuarie 2017, prin care CA Piteşti rămăsese în pronunţare în acest dosar.

Surpriza de PROPORŢII pregătită de Guvern pentru români: Se întâmplă de la 1 iulie


Este pentru a doua oară când acest proces este mutat la altă instanţă. Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, însă pe 21 aprilie 2016, tot ÎCCJ a dispus strămutarea procesului la Curtea de Apel Piteşti, jurnaliştii de la Antena 3 motivând că cele două judecătoare care se ocupau de acest caz - Gabriela Manuela Rădulescu şi Andreea Doris Tomescu - au dat dovadă de rea-credinţă, deoarece le-au respins mai multe probe. 

Procesul se află în faza de recurs, după ce, pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea "Sinteza zilei" din 19 iunie 2014. 

În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii menţionaţi, reclamând faptul că în emisiunea "Sinteza zilei" din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu. 

În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe cei cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.