Reacţie aprigă a tatălui lui Novak Djokovici: Tentativa de asasinare a celui mai bun sportiv din lume s-a încheiat

Autor: George Traicu

Publicat: 16-01-2022

Actualizat: 16-01-2022

Tatăl lui Novak Djokovici, Srdjan, a reacţionat dur după decizia justiţiei australiene cu privire la viza liderului ATP, spunând că totul a fost o “tentativă de asasinare a celui mai bun sportiv din lume”, notează news.ro.

“Tentativa de asasinare a celui mai bun sportiv din lume s-a încheiat. 50 de gloanţe în pieptul lui Novak. Ne vedem la Paris”, a afirmat tatăl jucătorului, potrivit express.co.uk.

Apelul lui Novak Djokovici la decizia de anulare a vizei a fost respins, duminică dimineaţă, de către tribunalul federal din Melbourne.

Djokovici a părăsit Australia, duminică, la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai. La aeroportul din Melbourne, înainte de decolare, el s-a aflat sub escorta poliţiei federale australiene.

Aeronava EK409 a decolat de pe aeroportul din Melbourne la ora 13.55, ora României. Jucătorul va merge mai întâi la Dubai şi apoi cel mai probabil în Serbia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri