Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacţie furibundă a rectorilor: Îi cer demisia ministrului care a jignit profesorii

MARIUS BOSTAN

Consiliul Național al Rectorilor, membru al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, solicită demisia ministrului Comunicațiilor, Marius Bostan, care "prin declarațiile sale a adus o ofensă întregului sistem de educație, inclusiv celui universitar".

Consiliul Național al Rectorilor reprezintă 82 de universități din România, în care activează aproape 30.000 de cadre didactice și se solidarizează cu toți dascălii față de jignirile ministrului Comunicațiilor, se arată într-un comunicat transmis joi Agerpres. "Cadrele didactice și sistemul educațional merită mai mult respect și apreciere din partea decidenților instituționali, precum și o finanțare pe măsura rolului fundamental pe care îl joacă în societate, lucru pe care domnul ministru Marius Bostan, ca membru al Guvernului, ar fi trebuit să îl aibă în vedere. CNR militează pentru un învățământ de calitate pentru toți copiii și tinerii din România, cu asigurarea egalității de acces și a echității, care să le asigure un viitor profesional și o viață personală împlinită. În acest context, nu putem înțelege și tolera ieșirea din cadrul constituțional, prin astfel de declarații iresponsabile, care sugerează renunțarea la caracterul gratuit al învățământului", se precizează în comunicatul citat.

Consiliul Național al Rectorilor arată că "scuzele domnului ministru sunt tardive, declarațiile inițiale reflectând, din păcate, adevărata gândire și viziune cu privire la sistemul educațional și profesorii din România".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.