Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rechizite școlare din fonduri europene pentru elevii fără posibilități, de peste 6 milioane de euro

livearad.ro
rechizite scolare

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (AM POAD) a lansat un ghid pentru un proiect în valoare de 6,75 milioane euro prin care vor fi oferite rechizite școlare unui număr de aproximativ 365.000 copii defavorizați, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) remis, joi, Ştiri pe surse.

"Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (AM POAD), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, lansează Ghidului Solicitantului 'Acordarea de materiale școlare pentru anul școlar 2017/2018' POAD, pentru un proiect în valoare de 6,75 milioane euro prin care vor fi oferite rechizite școlare unui număr de aproximativ 365.000 de copii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, pentru anul școlar 2017/2018. POAD vine astfel în completarea Programului Național de Rechizite școlare, finanțat de la bugetul de stat și derulat în fiecare an de Ministerul Educației Naționale, program prin care copiii defavorizați primesc rechizite la începutul fiecărui an școlar", se arată în document.

Citeşte şi: Urmărire ca-n filme în Craiova: Un tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă de către poliţişti

Conform sursei citate, proiectul vizează creșterea participării la cursuri a elevilor fără posibilități materiale și prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii în rândul celor mai defavorizați copii din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.

"De pachetul de rechizite (inclusiv ghiozdane) vor beneficia aproximativ 365.000 de preșcolari și școlari care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe tară. Solicitantul eligibil al apelului de tip non-competitiv este Ministerul Educației Naționale. Instituția va implementa proiectul la nivel național, în parteneriat cu inspectoratele școlare din întreaga țară. Cu fondurile din POAD, inspectoratele școlare vor achiziționa rechizite școlare pentru copiii defavorizați din învățământul primar și gimnazial, precum și materiale pentru copiii preșcolari, care vor fi folosite la activitățile din grădinițe", informează ministerul.

Măsura beneficiază de o alocare totală de 27 milioane euro pentru întreaga perioadă de programare, bani care pot fi folosiți până în 2023. Din totalul alocării, 85% reprezintă sprijinul Uniunii Europene prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), iar 15% reprezintă contribuția națională. Apelul de proiecte aferent acestui ghid va fi deschis în sistemul informatic MySMIS începând de vineri.

POAD are o alocare totală de peste 518 milioane euro și are în vedere reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Citeşte şi: Trafic BLOCAT pe Centura Capitalei după un accident GRAV. Un motociclist a MURIT .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.