László Tökés, fost europarlamentar român, a făcut o serie de declarații revoltătoare sâmbătă, la Băile Tușnad. În cadrul forumului susţinut, sâmbătă, în comun cu Viktor Orbán, premierul ungar, la Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Tusványos, László Tökés, europarlamentar maghiar acum, a vorbit despre importanţa autonomiei şi a statului de protectorat al Ungariei.
În acest fel, Tökés a amintit de afirmaţia sa făcută în urmă cu câţiva ani la Tusványos, din cauza căreia ulterior i-a fost retrasă distincţia statului român. Citându-i pe specialiştii Institutului pentru Drepturile Minorităţilor din Tirolul de Sud (EURAC), László Tökés a precizat că Austria exercită şi în prezent statutul de protectorat asupra austriecilor din Tirolul de Sud.
Citește și: Scene INCREDIBILE petrecute la bordul unui avion: Ce i-au făcut niște microbiști unei stewardese / VIDEO
Potrivit afirmaţiei sale, în prezent are loc revizuirea statutului de autonomie a Tirolului de Sud, în cadrul căreia se va stabili care va fi rolul Austriei în privinţa Tirolului de Sud.
„În acest fel, România şi Ungaria ar putea să ajungă la o înţelegere, în mod european, în privinţa autodeterminării maghiarilor din Ţinutul Secuiesc, Transilvania, România” – a declarat László Tökés, care i-a mulţumit lui Viktor Orbán pentru protectorat şi pentru sprijin.
Citește și: Ea e femeia cu cei mai mari sâni naturali din lume: Fiecare cântărește aproape 30 de kg / VIDEO