Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezidenții în medicină își pot alege repartizarea în orice spital din România

activenews.ro
medici

Ministerul Sănătății a actualizat anul acesta metodologia concursului naţional de intrare în rezidențiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenți pot alege, în funcție de punctajul obținut, oricare loc sau post dintre cele scoase la concurs la nivel național. Până în prezent, rezidenții susţineau concursul într-unul din cele 6 centre universitare în care se organiza concursul şi puteau opta doar pentru locurile și posturile disponibile în centrul de concurs si centrul arondat acestuia.

Acest lucru a fost posibil printr-o actualizare de interfaţă şi de arhitectură a sistemului informatic de repartizare a rezidenților folosit de către Ministerul Sănătății.

Astfel, sistemul informatic a putut transmite concomitent procesul de repartizare către toate centrele universitare, precum și opțiunile candidaților și a permis actualizarea în mod automat a tuturor locurile/posturile rămase, la nivel național, pentru a asigura tranparența procesului.

Citește și: Tolontan, dezvăluiri revoltătoare: Cum își bate joc un manager de spital de contribuțiile românilor

Ca urmare a colaborării dintre Ministerul Sănătății şi GovITHub, candidaţii au putut beneficia de o metodă clară şi eficient de prezentare a informaţiilor, fapt ce a facilitat procesul de selecţie și de repartizare.

Ministerul Sănătăţii a fost beneficiarul direct al acestei actualizări a sistemului informatic. Pe lângă acesta, beneficiarii indirecţi sunt Centrele Universitare din Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Timişoara, cât și cei 5757 candidaţi – din care 3728 eligibili.

Mai multe detalii despre contribuția echipei GovIThub in actualizarea sistemului informatic folosit la repartizarea medicilor rezidenți din România sunt disponibile la adresa http://ithub.gov.ro/2016/11/28/rezidentiat-2016/

Realizarea acestui proiect este rezultatul unui efort comun al mai multor membrii din echipa extinsă GovITHub (bursieri, voluntari) şi a echipei responsabile de la Ministerul Sănătății, împreună cu reprezentanții centrelor universitare, cărora le mulțumim pentru deschidere.

Programul GovITHub își continuă astfel misiunea de a sprijini instituțiile și administrațiile publice din România să își îmbunătățească serviciile în slujba cetățenilor, prin plus valoare asigurată de sisteme digitale și informatice eficiente, construite pe principiile Open Source, Mobile Ready, Cloud Enabled, Cyber Security & Privacy.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.