Premium
Odată cu adoptarea la ceas de seară a Ordonanței de Urgență din justiție și odată cu începerea protestelor din Piața Victoriei, România a pierdut o șansă uriașă.
Pe un continent marcat de grave crize politice și sociale dar și cu Rusia care se arată dornică să-și întindă tentaculele din ce în ce mai mult, într-o nouă configurare a Uniunii Europene și cu o nouă administrație la Casa Albă, România putea spera că-și va depăși condiția. În actualul context internațional, ne puteam dovedi o insulă de stabilitate regională, atât de necesară în acest colț de lume. Puteam arăta partenerilor noștri externi că vrem mai mult și că merităm mai mult.
Țara cu cea mai mare creștere economică din UE în 2016 dar mai ales țara cea mai lăudată pentru lupta anticorupție din ultimii ani, ne oferea premisele să sperăm că putem fi o piesă mai importantă în jocul de șah internațional. Ce proști am fost!
Cât de inconștienți am fost să credem că progresele pe care le-am făcut sunt ireversibile și că ai noștri și-au însușit întru totul o cultură politică cu adevărat europeană.
A nu se traduce în niciun caz printr-o clasă politică incoruptibilă. Nu am ridicat ștacheta la un nivel atât de ridicat, nu speram la nicio Albă ca Zăpada. Drept dovadă că nu ne-am răzvrătit la 15% trase pe dreapta dintr-un contract semnat de vreun primar. Ăsta era mersul pieței, nu? Așa că nu ne-am simțit înșelați prea tare. Ba mai mult, în unele cazuri, l-am votat în continuare, că doar a făcut ceva pentru comunitatea noastră. Noi înșine l-am „amnistiat” când am pus ștampila pe numele lui. Deci nu putem fi acuzați că am avut pretenții prea mari.
Am crezut doar că politicienii, în goana după bucățica lor n-au cum să nu-și dorească și ei ce-i mai bine pentru țară. Am crezut că însușirea unui 15% se mai practică dar că murdărirea numelui țării ăsteia e un risc de neasumat pentru clasa noastră conducătoare. Sau că dacă există unii dispuși să facă asta pentru scopuri personale, ce bine că-i democrație! Ce bine că-i democrație și că deciziile sunt luate de majorități. Ce bine că într-un Parlament, fiecare om are doar un vot. Ce bine că în Guvern, fiecare ministru are un cuvânt de spus. Statistic vorbind, în orice mulțime te-ai uita, numărul nebunilor trebuie să fie mai mic decât cel al oamenilor sănătoși.
Așa că mulți dintre noi nici nu s-au mai prezentat la vot. Toți sunt la fel, deci de ce să alegi dintr-o mare de politicieni asemenea? Per ansamblu, perspectivele nu erau altfel decât pozitive. Eroarea asta de calcul ne-a adus în situația de azi. Mai întâi, eroarea că vremea conducătorilor absoluți a trecut. Că fiecare decident își joacă propria sa carte. Mai apoi, eroarea că tot ce s-a construit e de nedărâmat și că nu putem merge decât înainte.
Astăzi, Europa se uită la noi cu îngrijorare. În cor, ne sunt transmise cele mai dure mesaje din ultimii 20 de ani. În repoziționarea pieselor pe tabla de șah a Europei, România a cam pierdut momentul oportun. Această repoziționare este o problemă de timing și ne prinde cum nu se poate mai prost.
Dincolo de curățirea dosarelor unora și ieșirea din închisoare a altora, am ratat șansa ca la nivel european să ținem capul un pic mai sus și să ne asumăm un rol un pic mai important. Iar o astfel de pierdere nu poate fi măsurată. Este cu atât mai dureros cu cât până în urmă cu o săptămână, puteam spune că merităm acest lucru cu vârf și îndesat. Acum, am ratat o șansă uriașă. În viitor, poate vom învăța să fim și altfel decât reactivi.
