Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O națională de fotbal mediocră pentru o țară mediocră

Știu, e foarte probabil ca celor mai mândri dintre daci să nu le convină deloc titlul articolului meu și să mă considere vândut celor care vor să umilească cea mai mândră dintre țările lumii. Dar cred că ar trebui să privim realitatea crudă în față. Iar această realitate ne spune că suntem un popor de mediocrii, dintre care, surprinzător, mai răsare câte un geniu, un sportiv incredibil, un medic de excepție, un muzician înzestrat de Dumnezeu cu har și talent. Iar aceștia, în proporție de 99%, vor pleca și ei să se desăvârșească pe alte meleaguri.

Meciul de aseară cu Albania este o rușine. Nu există niciun dubiu. Dar este și radiografia corectă a unui sport care a ajuns să aibă metastaze crunte și care se târâie de pe o zi pe alta. Cum s-a ajuns să fim bătuți de cea mai săracă țară din Europa, cu o populație cât Bucureștiul? Iată câteva adevăruri:

1) Fotbalul românesc este în cădere liberă.

S-au dus vremurile când se aruncau bani cu nemiluita și fără să aibă nimeni niciun control. Intrarea puternică a DNA și în această zonă, condamnările pe bandă rulantă, i-au speriat pe așa zișii investitori, în fapt oameni care găsiseră în fotbal modalitatea perfectă de a spăla niște bani. Rezultatul? Bani mai puțini, echipe mult mai slabe ca lot, performanțe ioc, mediocritate pe bandă rulantă. Nici pentru cei care au plecat prin afară, stranierii, situația nu e mai roz. Au apus vremurile cu transferuri la Real Madrid, Juventus, Fiorentina și alte echipe mari. Jucătorii români ajung prin Asia sau Arabia Saudită, iar cei care rămân în Europa, lustruiesc băncile la echipe de mâna a doua.

2) Lipsa unei strategii coerente pentru sport.

România este țara care are cei mai mulți copii și tineri obezi. Țara care nu mai are niciun program sportiv de succes, cum a fost Luceafărul cândva. Toate sporturile sunt în declin, inclusiv cele cu care eram obișnuiți să aducă medalii după medalii, mă refer aici la gimnastică și canotaj. Credeți că Euro 2016 a fost un eșec total? Stați să vedeți umilința de la Olimpiadă.

Cum s-a ajuns la această situație? Tot prin politic. Șefii federațiilor au fost numiți pe baza prieteniilor cu anumiți potenți politici ai vremurilor, a se vedea cazul lui Burleanu. Și nu e singular.

3) Mentalitatea.

Noi am plecat la acest campionat european cu niște calcule clare: pierdem cu Franța, egal cu elvețienii și îi rupem pe albanezi. La marea ciupeală. Poate dacă am fi făcut un scouting serios al adversarilor, am fi descoperit că Albania nu mai e cea de acum 10 – 15 ani. Că jucătorii ei activează la echipe precum Lazio, Nantes, Basel, Napoli. Noi ne-am dumirit că nu e de glumă cu ei văzând cât de greu i-a bătut Elveția. Și am realizat că e groasă când Franța a avut nevoie de 96 de minute să câștige. Dar era deja prea târziu. Nici măcar Arsenie Boca nu ne mai putea ajuta.

Ca o concluzie, lucrurile nu se vor schimba deloc dacă nu vom începe o schimbare masivă la nivelul fotbalului, dar și a sportului românesc în general. Modelul Hagi și Viitorul trebuie să constituie punctul de plecare. Antrenori tineri, cu mentalitate de învingători, cu metode noi de pregătire. Și jucători de fotbal pe bune, nu circarii pe îi avem acum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.