Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România cere ajutor UE în criza dezinfectanţilor

parlamentul european

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat instituţiilor europene, în cadrul unei intervenţii în plenul Parlamentului European, aplicarea unui set de măsuri clare care să se aplice în toate statele membre, pentru a nu se mai repeta situaţia din România referitoare la diluarea dezinfectanţilor din spitale.

“Cetăţenii europeni aşteaptă de la Uniunea Europeană reguli şi standarde care să îi protejeze. Un exemplu este criza cu care se confruntă România în domeniul sănătaţii, prin prisma faptului că al treilea cel mai mare producător de dezinfectanţi din ţară a diluat produsele vândute către 300 de spitale din România”, a atras atenţia europarlamentarul, în cadrul intervenţiei din Parlamentul European.

Victor Negrescu a mai subliniat că situaţia din România poate oricând apărea în oricare altă ţară europeană, în lipsa unor măsuri ferme care să fie aplicate tuturor statelor membre. “Vorbim despre zeci de mii de posibile probleme medicale generate de această situaţie. Este extrem de îngrijorător, cu atât mai mult cu cât puteau fi evitate dacă am fi avut o legislaţie adecvată şi controale serioase în spitale. Criza cu care se confruntă România poate oricând apărea în oricare altă ţară europeană, în absenţa unor măsuri ferme aplicabile tuturor sistemelor medicale. De aceea, solicit forurilor europene să elaboreze un set de reguli clare, aplicabile tuturor statelor membre, pentru că astfel de situaţii să nu mai fie posibile în niciun sistem sanitar european. Cred că Uniunea Europeană trebuie să aibă mai multe competenţe în domeniul sănătăţii, pentru a putea finanţa adecvat acest domeniu şi a sprijini dezvoltarea unui sistem de sănătate de calitate în toate statele membre, inclusiv în ţara mea, România”, a adăugat europarlamentarul Victor Negrescu, în intervenţia din Parlamentul European.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.