Premium
Alexandru Petria: - Antonio Momoc - doctor în sociologie (Facultatea de Sociologie, UB, 2009), licențiat în științe politice (Facultatea de Științe Politice și Administrative, UB, 2002), licențiat în jurnalism (Facultatea de Jurnalism si Științele Comunicării, UB, 2000), un master în comunicare (FJSC, UB, 2002) și un master în științe politice (SNSPA, 2005). De unde să vă iau? Cine sunteţi, de fapt?
Antonio Momoc: - Sunt un simplu cetățean, de etnie sârbă, cu nași de nume italieni, dar cu obiceiuri, credințe și tradiții românești. Mama e din Moldova, tata din Muntenia. Străbunicul dinspre tata avea origini sârbești. Bunicii dinspre mama sunt din nordul Moldovei. Dar mă puteți lua de pe Dâmbovița, deși recent m-am mutat în Ilfov, lângă pădurea Dudu. Sunt profesor la o facultate de jurnalism și comunicare din București, cercetător și pasionat de istorie, sociologie, științe politice și new media.
- Cum aţi descrie pe scurt mediul politic românesc?
- Ca pe un bolnav care are nevoie de o operație pe cord. De operația la cap a supraviețuit în mai multe rînduri, cel mai recent anul trecut.
- Spre ce ne îndreptăm odată cu el?
Noi, ca oameni obișnuiți și liberi, ne îndreptăm în direcția în care ne dorim fiecare. Dar oamenii politici nu au busolă, nu au proiect, nu au viziune, sunt sclavii ambițiilor personale și ale intereselor de clan și de aici impresia de degringoladă. Proiectul aderării la spațiul Uniunii Europene și la cel euro-atlantic au dat direcția politicienilor români recenți. Din păcate actuala clasă politică este inaptă să imagineze alte proiecte democratice majore de societate.
- Nu ne paşte o alunecare spre o dictatură, pe fondul inculturii şi a uitării greşelilor trecutului?
- Alegerile de anul trecut ar contrazice un asemenea scenariu. Dar democrația nu e un proiect implacabil, iar democratizarea nu e un proces ireversibil. Alunecarea în autoritarism sau dictatură e probabilă în democrațiile imature, cum e și cazul românesc.
- Fiindcă sunteţi licenţiat şi în jurnalism şi eu gazetar destul de vechi, v-aş provoca să vorbiţi despre şansele ziarelor în format paper în contextul internetului, dar să vă opriţi şi asupra ultimei dumneavoastră cărţi publicate la editura Adenium, “Comunicarea 2.0 New media, participare și populism”.
- Vom avea ziare pe print câtă vreme sunt cititori dispuși să susțină formatul. În SUA, în ciuda dezvoltării noilor tehnologii, în pofida crizei financiare, împotriva prejudecății că se citește preponderent pe tabletă sau pe smatphone, totuși ziarele locale sunt în continuă creștere de tiraj. De ce? Datorită spitirului comunitar. Presa locală americană este o presă comunitară, cu acționariat local sau regional, susținută financiar de către comunitatea locală prin donații. Diferența majoră e că presa locală acolo nu e un instrument politic al unor baroni locali, ci că o comunitate de cetățeni susțin o instituție media care servește intereselor comunității locale.
- Proiecte?
Ediția a doua la ”Comunicarea 2.0 New media, participare și populism” la care adăugăm episodul alegerilor lui Klauss Iohannis, primul Președinte social media al României. Și volumul ”Marketing politic 2.0”.
- O ultimă întrebare - mai are şanse România să devină o ţară normală?
- Este normală. Unii politicieni nu sunt.
- Vă mulţumesc.
Interviu realizat de Alexandru Petria
