Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România și Republica Moldova 'SE UNESC' într-o ședință comună: Unde are loc întâlnirea

Romania-Moldova

Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, joi, la Piatra Neamţ, o reuniune bilaterală, iar cei doi premieri, Sorin Grindeanu şi Pavel Filip, au programată o întrevedere tete-a-tete, precizează Biroul de presă al Executivului.

De asemenea, în program este prevăzută o vizită şi un dejun de lucru la Mănăstirea Agapia.

Aceasta este a treia şedinţă comună a guvernelor celor două state.

Citește și: Rareș Bogdan, atac virulent la PSD: Oare noi mai avem loc in Romania?

Principalele obiective ale reuniunii interguvernamentale vizează continuarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale, evaluarea stadiului proiectelor comune şi identificarea unor noi iniţiative de colaborare. Pe agenda reuniunii, se vor afla, printre altele, acte normative privind stadiul proiectelor comune în derulare, cum ar fi proiectul de asistenţă tehnică şi financiară acordat de partea română Guvernului Republicii Moldova, dar şi proiectele sectoriale comune din domeniul energetic, educaţional, cultural.

Vor fi discutate, totodată, oportunităţile de investiţii româneşti în Republica Moldova, precum şi posibilităţile de continuare a colaborării în domeniile IT, finanţe, justiţie, afaceri interne.

Din partea Guvernului României vor participa vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Economiei, Mihai Tudose, ministrul Energiei, Toma Petcu, ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, secretarul de stat în MAE Dan Neculăescu şi ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, conform Agerpres.

Executivul de la Chişinău va fi reprezentat de Octavian Calmâc - vicepremier şi ministru al Economiei, Vasile Bîtca - ministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Valeriu Munteanu - ministru al Mediului, Alexandru Jîzdan - ministru al Afacerilor Interne, Octavian Armaşu - ministru al Finanţelor, Vladimir Cebotari - ministru al Justiţiei, Monica Babuc - ministru al Culturii, Lilian Darii - viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Gheorghe Galbura - viceministru al Apărării, Mihai Gribincea - ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.