Premium
Dacă de mai bine de un an românii simt o angoasă la nivel colectiv, este pentru că ne aflăm în plină tranziție de la un leadership puternic, care a durat 15 ani, spre ceva necunoscut. De la atotputernicii Năstase și Băsescu, unul premier, celălalt președinte, și un parcurs în forță spre un obiectiv tangibil: reconectarea României, după jumătate de secol de dictatură și comunism, la lumea occidentală, ne aflăm într-un evident vacuum de lideri și într-o căutare de direcție.
Avem astăzi așa: un Iohannis placid și inadecvat funcției, un Cioloș fără legitimitate politică, deci, temător, un PSD decimat de dosarele de corupție cu un președinte (Dragnea) în așteptarea unei sentințe definitive, un PNL bicefal, încă departe de a fi o structură omogenă, cu doi lideri, în esență, slabi (Gorghiu și Blaga), o serie de competitori mai mici, încă neconvigători.
Avem două instituții mult întărite în ultimii ani: SRI și DNA, care încearcă să descurajeze prin pedeapsă și monitorizare flagelul corupției generalizate. Ambele au căpătat puteri uriașe și există suspiciunea că profită de vidul de leadearship politic pentru a-și extinde puterile. Avem Curtea Constituțională, care a căpătat și ea o autonomie și independență fără precedent și care, din în când, limitează instituțiile de forță prin decizii de constituționalitate (vezi controversele pe legea Big Brother și pe tema înregistrărilor din anchetele judiciare).
La nivelul societății avem o zonă activă tot mai implicată și mai vocală, care și-a găsit un mijloc de expresie în afara media convenționale (rețelele de socializare), dar și un segment încă semnificativ conservator și nostalgic, ușor manipulabil de vectorii care se opun acerb modernizării, de teama pierderii influenței și privilegiilor. Avem, de asemenea, o recrudescență a naționalismului, în forme benigne, afirmative, dar și în zonele lui extreme care-și găsesc expresia în xenofobie, rasism, șovinism. Din punct de vedere ideologic se coagulează o categorie nouă de stînga, mai ales în zona marilor orașe, preocupat de ecologie, corupția corporatistă și inechități sociale.
Un alt trend, deloc neglijabil, îl întrezărim în constituirea unei mase critice, în creștere, a părinților tineri preocupați de educație, de reformarea școlilor și pedagogiilor învechite. Sistemul de educație, prăbușit sub lehamitea dascalilor, subfinanțare, compromisuri cu elita politică și sindicală, nu mai reușește să-și camufleze lipsa de performanță.
Citește mai departe pe PoliticScan.
