Premium
Adevarul:
Problema numărul unu pentru viabilitatea Uniunii Europene nu mai este nici migraţia, nici controlul frontierelor, nici diferenţele Nord-Sud sau Est-Vest. Mai periculoasă decât toate acestea la un loc, este ascensiunea mişcărilor populist-extremiste conduse de politicieni care pentru a ajunge la putere sunt gata să arunce la gunoi pacea şi prosperitatea continentului.
În faţa unei asemenea concurenţe, politicienii tradiţionali preiau la rândul lor mesajele populiste şi îşi mint în faţă electoratul. Nu puţini se întorc acasă de la Bruxelles cu sloganul că Europa a făcut, Europa i-a obligat, deşi ei nu au avut nicio obiecţie la reuniunile la care respectivele hotărâri s-au adoptat.
Soluţia anunţată foarte clar de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este radicală, dar are logica ei. Europa nu mai vrea să fie calul de bătaie al politicienilor laşi. Cine vrea să rămână, rămâne. Cine vrea să dea vina pe Europa pentru tot ceea ce nu este în stare să facă acasă, nu este obligat să joace în horă. Poate să stea pe margine şi să comenteze. Europa Unită nu va mai fi la fel pentru toţi. Ca să supravieţuiască este nevoie de mai multă integrare, dar nu cu forţa. Cui nu-i convine să stea afară.
Pentru România, ideea unei Europe cu mai multe viteze este un adevărat coşmar. Nu suntem în Schengen, nu suntem în zona euro, locul nostru nu poate fi decât la periferie, în cercul exterior. Zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, ne-am preocupat doar de luptele politice interne şi am ratat ambele obiective.
Acum, există tendinţa, de a sta pe marginea drumului şi de a ne plânge de milă. Ne vom uita la drobul de sare şi vom spune că alţii sunt răi şi n-am avut noroc pe lume.
Dar, dacă este vital pentru România să avem o Europă cât mai integrată, de ce să nu ne pregătim pentru discuţiile care vor veni? Avem patru milioane de cetăţeni români care s-au stabilit permanent sau lucrează sezonier în străinătate. Economia României este profund integrată pieţei europene. Bugetul naţional, iată, depinde direct de absorbţia fondurilor europene. Iar asigurarea securităţii naţionale nu poate fi gândită în afara spaţiului euro-atlantic.
Romania Libera:
În România, dezbaterea din spațiul public este alterată. Irațională. Profund emoțională. Aproape din fiecare polemică lipsește condiția esențială a existenței unui dialog: buna-credință a participanților. Analiza faptelor, a realității este, de foarte multe ori, total lipsită de obiectivitate. Demonstrațiile de orice fel se bazează exlusiv pe argumente culese dintr-o singură parte. Audiatur et altera pars (Ascultă și cealaltă parte!) este o metodă desuetă.
Adevărurile sunt spulberate de curentele de opinie mult prea puternice. Orice tentativă de a investiga în mod onest o anumită chestiune este anihilată din fașă. Sursele de informare sunt respinse a priori dacă ele nu-ți confirmă convingerile. Sunt etichetate înainte de a fi investigate temeinic, înainte de a stabili dacă oferă informații relevante. Preocuparea pentru găsirea adevărului cade în plan secund sau dispare în totalitate. Esențială este apartenența ideatică la un grup, nevoia de validare a propriilor opinii. Informația este din ce în ce mai puțină, primează conceptele pre-ambalate. Mimetismul este la cote ridicate și distorsionează grav realitățile.
Utilizatorii rețelelor sociale, printre care și mulți jurnaliști, cad într-o capcană cu miere. Sub mirajul interacțiunii directe cu publicul, Facebook le alterează percepția asupra realității. Ei abandonează treptat adevărul, informația pură, opinia argumentată și dau prioritate postărilor dezirabile publicului său. Ei caută ovații, nu informații. Nu mai scriu adevărul, ci lucruri pe care ceilalți vor să le citească, pe care le repetă la nesfârșit. Sub mirajul creşterii facile a notorietății, jurnalistul își vede afectată propria credibilitate. Cedează în fața presiunii rețelelor sociale și se transformă în propagandist. Nu neapărat al unei ideologii sau mișcări politice, ci chiar al propriilor idei. Facebook este un mediu emoțional, care toceşte spiritul critic, fără de care un jurnalist nu există cu adevărat.
Într-o postare pe Facebook, jurnalista Sidonia Bogdan aduce în discuție observațiile lui Alex Pentland, profesor la universitatea americană MIT, preocupat de impactul rețelelor sociale asupra utilizatorilor. Observația sa esențială este că, cu cât un public este expus un timp îndelungat la puncte de vedere similare, cu atât opiniile sale devin extreme, se radicalizează și apare nevoia de a transmite „adevărul“ și altora. Diseminarea adevărurilor strâmbe nu poate fi oprită.
Consecința acestei radicalizări este intrarea într-o spirală a urii. Taberele sunt ireconciliabile, se disprețuiesc, dialogul dispare cu desăvârșire. Întreținerea urii adâncește clivajele din societate. Tot mai mulți oameni intră în spirală, „armatele“ cresc numeric, ciocnirile sunt tot mai violente, tensiunea crește și poate degenera.
profit.ro:
România se află pe ultimele locuri în Europa în funcție de competitivitatea regională, cinci din cele opt regiuni românești incluse în indicele Uniunii Europene obținând un scor de sub 10 puncte la ultima ediție a clasamentului. București-Ilfov este cea mai bine poziționată regiune din România, cu un scor de puțin peste 45 puncte, însă rămâne la mare distanță de regiunile cu un PIB comparabil pe cap de locuitor.
Scorul de 45,4 puncte plasează Capitala țării și județul Ilfov pe locul 161 în rândul celor 263 de regiuni europene, potrivit celei de a treia ediții a indicelui competitivității regionale în UE, care analizează progresul înregistrat la nivelul regiunilor în perioada 2013-2016.
Deși București-Ilfov a avansat patru poziții față de ediția anterioară, când s-a clasat pe locul 165, regiunea prezintă deficiențe semnificative raportat la suratele europene cu un PIB comparabil, printre care regiunea italiană Trento (48,6 puncte, locul 153), Schwaben, Germania (72,3 puncte, locul 51), Madrid, Spania (67,7 puncte, locul 83) sau Cheshire (85,1 puncte, locul 16).
Astfel, București-Ilfov stă mai prost decât omologii din UE la capitolele instituții, infrastructură, sănătate, învățământul de bază, dar și din punctul de vedere al maturității tehnologice și al inovației, arată datele Comisiei Europene.
“În ansamblu, rezultatele din 2016 sunt consecvente cu cele din 2013. Se poate observa în continuare un model policentric, în cadrul căruia zonele puternice din jurul capitalelor și cele metropolitane reprezintă principalii factori motori ai competitivității. În majoritatea nord-vestului Europei se pot observa efecte de propagare, însă acest lucru este mult mai puțin evident în regiunile UE aflate înspre est și sud”, potrivit Comisiei, care notează că gradul de competitivitate în statele estice a rămas în general stabil.
A doua cea mai bine plasată regiune din România în topul competitivității este regiunea Vest (județele Timiș, Arad, Hunedoara și Covasna), urmată de regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud). Cele două regiuni ocupă locurile 240 și 241 în clasamentul UE, cu un scor de 13,2, respectiv 11,9 puncte.
Regiunea Sud-Est, care cuprinde județele Buzău, Ialomița, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța, se află pe ultimul loc în indicele competitivității, la egalitate cu regiunea franceză Guyane. Regiunea Sud-Est a obținut doar 0,07 puncte la ediția din acest an a indicelui, puțin peste punctajul de zero puncte înregistrat de Guyane.
Următoarele cele mai puțin competitive regiuni europene sunt, în ordine, Anatoliki Makedonia, Sterea Ellada (Grecia), Severozapaden (Bulgaria), Peloponnisos, Dytiki Ellada, Ionia Nisia (Grecia) și regiunile românești Sud-Vest Oltenia (județele Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj și Mehedinți) și Sud-Muntenia (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Călărași, Giurgiu și Teleorman). Cele două regiuni românești au obținut un scor apropiat, de 5,56, respectiv 5,69 puncte.
Ziarul Financiar:
Creditarea de către bănci, controlate în proporţie de peste 90% de capital străin, a companiilor şi persoanelor fizice a crescut cu doar 3% între 2010 şi 2015, de la un stoc de credite de 209 miliarde de lei la 216 miliarde de lei, arată Anuarul de Statistică 2016 publicat recent de Institutul Naţional de Statistică.
În aceeaşi perioadă, creditele acordate statului au crescut cu 50%, de la 61 mld. lei la 90 mld. lei în 2015.
Datele, nemiloase, arată că în pofida declaraţiilor bancherilor străini, aceştia şi-au întors faţa de la România în ultimii 5-6 ani şi mai ales de la companiile locale. Singura zonă de creştere a creditării este programul Prima casă pentru persoane fizice, unde statul a garantat iniţial 100% din împrumut, iar în prezent garantează 50%.
De fapt, pe măsura avansului în economie al capitalului străin, care controlează astăzi circa jumătate din cifra de afaceri totală a firmelor din România, băncile străine rămân practic fără clienţi pentru că firmele străine iau finanţare direct de la companiile-mamă, care se împrumută astăzi la dobânzi infime sau chiar zero direct de la Banca Centrală Europeană. Dar ce este valabil în zona euro, unde BCE împrumută direct companiile doar-doar s-ar mişca odată economia dincolo de 0,5%-1% creştere, nu este valabil şi pentru restul UE.
În oglindă, de ce nu s-ar împrumuta direct, prin emisiuni de obligaţiuni, inclusiv firmele româneşti de la Banca Naţională, dacă EdF, Telefonica sau Generali o pot face de la BCE? De ce? Pentru că, aşa cum deja s-a spus pe şleau săptămână trecută de către Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, UE va avea două viteze. Vor fi cetăţeni ai UE şi cetăţeni de mâna doua ai UE.
Sunt pieţe, precum berea sau cimentul, capturate deja aproape de 100% de capitalul străin, care îşi împarte piaţa între 3-4 jucători, cu un grad discutabil de competiţie, iar jucătorii locali sunt absolut marginali, cu 1-2% cotă de piaţă. Ce să mai împrumuţi aici şi cui, când multinaţionalele au propriile programe de finanţare?
Pe măsură ce şi alte pieţe se blochează prin achiziţii succesive ale marilor jucători internaţionali (vezi achiziţiile succesive ale Lactalis - Albalact şi Covalact), băncile străine, care caută cu disperare aşa-numiţii „actori locali“ – paradoxal, tocmai în inversul cursului râului pe care chiar ele l-au săpat – nu mai au cui să împrumute.
Şi atunci, nu-i aşa, împrumută statului sau cu garanţia statului. Stau la coadă să finanţeze deficitul bugetar, părculeţe, grădiniţe sau şcoli construite de autorităţile publice locale.
