Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rușii controlează dreapta

Mai sunt trei săptămâni și moldovenii vor merge la urne pentru a-și alege președintele. În acest moment, favoritul este candidatul stângii, Igor Dodon, susținut de Moscova. Un pro-rus convins, acesta își face campanie având ca linii principale de mesaj interzicerea partidelor unioniste în Moldova, denunțarea Acordului de Asociere semnat cu UE și aderarea țării la Uniunea Euro-Asiatică.

De partea cealaltă, avem mai mulți candidați care se bat pe spațiul electoral al dreptei. Este o bătălie care fragmentează voturile tuturor candidaților și creează senzația că Dodon nu are un adversar redutabil, care să aibă șanse reale să îl învingă.

În urmă cu câteva luni, s-a născut ideea unui candidat comun. Maia Sandu, reprezentanta PAS și Andrei Năstase, alianța DA, s-au angajat în fața electoratului ca vor decide, după ce vor vedea mai multe sondaje, care va fi candidatul comun susținut de cele două partide pe care ei le conduc. Cu alte cuvinte, dacă Maia Sandu stă mai prost în sondaje se retrage și îl susține pe Năstase sau invers.

Au trecut săptămânile, au venit sondajele, dar cei doi au rămas în cursă.

Într-adevăr, la acest moment, ei sunt primii clasați în sondaje, pe dreapta spectrului politic. Un sondaj, făcut de un institut local pentru International Republican Institute, îi prezintă la aceeași cotă. Ciudat. O altă ciudățenie pe care nimeni din Moldova nu a observat-o este faptul că sondajul calculează procentele candidaților pornind de la ipoteza unei prezențe la vot de 94 %  din populație ("likely voters", adică, în interpretarea noastră "very likely" plus "likely"). Prezența estimată la vot de către analiști este în jur de 50%! Interesant este că în chestionar, institutul a pus întrebările care i-ar fi permis să ofere o estimare mai corectă a prezenței la vot. Doar că nu a folosit aceste informații în mod public. Asta sugerează puternic că vorbim de o greșeală intenționată.

Citiți și: SONDAJ - Cine ar putea deveni noul președinte al Republicii Moldova

Cine sunt cei doi candidați?

Maia Sandu. O reformistă, a făcut parte din Guvernele Alianței. A făcut treabă bună la Ministerul Educației. Are imaginea nepătată. Pare o Monica Macovei - stilul Moldova. Discurs pronunțat anti-corupție. Nu are o experiență politică mare, uneori este acuzată chiar de naivitate, dar acesta nu este neapărat un lucru rău, pentru că este candidatul anti-sistem. Singurele vulnerabilități majore sunt faptul că a făcut parte din Guvernul de Compromis, guvernul făcut împreună cu comuniștii lui Voronin și faptul că a făcut parte din partidul lui Filat, fostul premier, acuzat de furtul miliardului.

Andrei Năstase. Fost procuror care a plecat în mediul privat ca avocat. Are o avere impresionantă: 10 case și mai multe terenuri, dobândite în urma activității desfășurate în avocatură. Este apropiat de doi mafioți, Victor și Viorel Țopa, care au fugitdin Moldova după ce au fost condamnați la închisoare. O anchetă Rise Project a scos la iveala câteva din afacerile obscure ale lui Năstase.

Andrei Năstase joacă și el tot pe cartea anti-sistem, având un discurs bazat pe anticorupție. A fost de asemenea prezent în piață la proteste. A urcat pe aceeași scenă cu Igor Dodon și au protestat împreună după dispariția miliardului.

Așa cum am spus, Maia Sandu și Andrei Năstase se află pe locuri fruntașe. Dacă unul dintre ei se va retrage și îl va susține pe celălalt, există șansa unui scor bun și calificarea în turul 2.

În Moldova, nimeni nu crede că va avea loc această retragere. Năstase este bănuit că face un joc pervers, având un singur rol: spargerea voturilor dreptei, în favoarea candidatului Kremlinului. De altfel, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a acuzat direct că primește bani de la Moscova.

Mai există și alte dovezi care arată că Năstase nu joacă fairplay în această campanie. Televiziunea lui Victor Țopa, Jurnal TV, care îl susține pe Năstase, nu pierde ocazia în a o ataca pe Maia Sandu ori de câte ori are ocazia, deși între cei doi există un pact de neagresiune.

Vom vedea dacă Maia Sandu se va retrage în favoarea lui Năstase. Personal, cred că nu o va face, mai ales acum, când ies la iveală firele și conexiunile lui Andrei Năstase. Continuarea cursei cu cei doi candidați va crea o nouă dezamăgire în rândul electoratului de dreapta.

Un semnal că Maia Sandu a înțeles jocul dublu al lui Andrei Năstase îl găsim în lansarea de ieri a propriei candidaturi, lansare care a stat sub patronajul sloganului „Am ales să înving”. La aceeași lansare, Maia Sandu a semnat un „contract social” cu cetățenii, în care și-a prezentat angajamentele cu care va defila în această campanie.

Mai sunt 24 de zile și va avea loc primul tur. Dodon poate să stea în fotoliu, să mănânce popcorn, sunt alții care îi fac treaba. Va avea un scor de 40% și probabil va fi la o distanță de 20 de puncte față de următorul clasat. Orice zi care trece, fără a exista un candidat comun, înseamnă mărirea diferenței dintre Dodon și următorul clasat, dar și o șansă în plus pentru candidatul Moscovei în turul 2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.