Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rubla rusească la un nou minim istoric în raport cu dolarul

Rubla rusească a coborât vineri la un nou minim istoric în raport dolarul, apropiindu-se de pragul de 50 de ruble pentru un dolar, după decizia OPEC de a-și menține nemodificat plafonul de producție, transmite AFP .

În jurul orei 07,53 GMT, un dolar american era cotat la 49,26 dolari, după ce cu 30 de minute mai devreme a ajuns până la 49,72 de ruble, în timp ce moneda euro era cotată la 61,43 ruble, după ce anterior a trecut pragul de 62 de ruble pentru un euro. Precedentele recorduri au fost înregistrate în cursul ședinței din 7 noiembrie, când dolarul a fost cotat la 48,64 ruble iar moneda euro la 60,27 ruble.

Rubla s-a depreciat cu peste 30% în acest an pe fondul scăderii prețului petrolului dar și al aversiunii investitorilor față de activele rusești în urma sancțiunilor impuse Moscovei de statele occidentale.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis joi să mențină plafonul oficial de producție la 30 de milioane de barili pe zi, ceea ce a determinat o cădere a cotației barilului de țiței Brent până la 73 de dolari, cea mai scăzută cotație din ultimii patru ani. Rusia nu este membră a OPEC chiar dacă este al doilea mare producător mondial de țiței.
Veniturile din exporturile de petrol și gaze naturale sunt responsabile pentru jumătate din bugetul Rusiei. Săptămâna trecută, ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov, a avertizat că economia Rusiei va intra în recesiune anul următor, dacă prețul barilului de petrol va coborî până la 60 de dolari.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.