Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RUPERE în ALDE: 'Negociază trecerea la altă formațiune politică'

alde.ro
alde

Senatorul ALDE, Varujan Vosganian, critică faptul că Vasile Nistor, colegul său de partid şi de grup senatorial, a solicitat luni demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, afirmând că ieşirea publică a lui Vasile Nistor reprezintă, în fapt, negocierea trecerii sale la altă formaţiune politică".

Potrivit lui Vosganian, reacţia lui Vasile Nistor a fost motivată de faptul că acesta nu se mai află pe listele ALDE pentru alegerile parlamentare.

Citește și: EXCLUSIV Antena 3 se află în negocieri pentru vânzare

"Declaraţia sa, pe lângă faptul că ignoră prezumţia de nevinovăţie existentă în Constituţia României, are la bază doar motive de oportunitate politică: nu se mai află pe listele ALDE pentru alegerile parlamentare, nefiind dorit de nicio organizaţie a partidului din ţară. Lipsa de activitate, dar şi interesul strict personal de care a dat dovadă au demonstrat că domnul Nistor nu are prestanţa necesară pentru a ocupa o funcţie politică. Ieşirea publică a senatorului reprezintă, în fapt, negocierea trecerii sale la altă formaţiune politică. În mod surprinzător, dar explicabil după afirmaţia din Senat a dlui Nistor, înainte de începerea şedinţei, senatorii PNL au anunţat că va urma o declaraţie 'tare', pentru a-i cita direct pe cei din PNL. Este de văzut în următoarele zile dacă această previziune se va adeveri", susţine Vosganian, potrivit unui comunicat de presă remis STIRIPESURSE.RO.

Varujan Vosganian punctează, totodată, şi faptul că Vasile Nistor, "cu o întârziere de cinci luni", s-a arătat deranjat de problema procesului preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: Noua tehnologie prin care citești cărțile fără să le deschizi

"Cu o întârziere de cinci luni de zile, cât a trecut din luna aprilie şi până în prezent, dl Vasile Nistor a avut revelaţia că este deranjat de faptul că preşedintele Senatului este chemat de DNA într-un dosar fără niciun fundament. Timp de cinci luni de zile, dl Nistor nu s-a sinchisit să aibă vreun comentariu referitor la acest subiect, ci, dimpotrivă, i-a priit poziţia de vicepreşedinte al Senatului susţinut de ALDE", mai spune Vosganian.

Senatorul ALDE, Vasile Nistor, i-a solicitat, luni, lui Călin Popescu Tăriceanu să îşi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului întrucât este "acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului".

Citește și: Locurile de pe Pământ în care oamenilor nu li se permite accesul

"Îmi pare rău că nu este domnul preşedinte Tăriceanu (în sala de şedinţă - n.r.). Domnule Tăriceanu, consider că aveţi datoria morală faţă de România să vă prezentaţi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului întrucât sunteţi acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. În orice ţară din Europa democratică, al doilea om în stat reprezintă un etalon pentru ceilalţi. Ca preşedinte al Senatului, ar trebui să daţi dovadă de consideraţie şi respect pentru românii care v-au votat şi v-au acordat încrederea", a spus Nistor, de la tribuna Senatului.

Citește și: SCANDAL la Moscova: Operele de artă ale unui american au fost stropite cu urină

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.