Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RUPTURĂ în Academia Română: Ce a spus fostul ministru al Educației după apelul făcut de academicieni

newsspaces.tk
mircea dumitru

Fostul ministru al Educaţiei şi rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat că se disociază de apelul pe care îl semnase alături de 82 de academicieni şi care a fost dat publicităţii joi. Apelul semnat se pronunţa pentru suveranitate şi unitate naţională şi stabilitate a statului de drept, în condiţiile regionalizării accentuate a României.

Mircea Dumitru, care este şi membru al Academiei Române, susţine că nu a ştiut ce conţine apelul pe care îl semnase în urmă cu 3 saptamani şi că acum, nu se regăseşte ”nici în stilistica, nici în retorica şi nici în multe dintre ideile susţinute în această scrisoare.”

”Acum vreo trei săptămâni, am fost pus în temă cu iniţiativa unor membri din Academie, care urmau să adreseze un mesaj public privitor la situaţia geopolitică a ţării. Contextul mai general era delimitat de anticipata întâlnire dintre premierul maghiar şi preşedintele SUA, urmată apoi şi de întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Ruse.

Citește și: Andrei Pleșu are sugestii pentru PSD: 'Luați cunoștință de faptul că NU sunteți ETERNI'

Pe acest fundal, am fost întrebat dacă mă alătur unui apel mai general în care să fie subliniată susţinerea unităţii şi a integrităţii teritoriale şi nevoia de a depăşi conflictele mari din societatea românească prin dialog activ şi cultivarea unor atitudini politice tolerante. Deşi toate acestea nu reprezintă temele comune ale intervenţiilor mele din ultima vreme în spaţiul public, am acceptat că există o sensibilitate la aceste chestiuni şi m-am declarat de acord cu ele. Conţinutul scrisorii mi-a rămas necunoscut până în momentul publicării lui, astăzi.

Ca atare, mă văd acum nevoit să mă disociez de textul de astăzi şi să spun că nu mă regăsesc nici în stilistica, nici în retorica şi nici în multe dintre ideile susţinute în această scrisoare.

Mai mult, în apelul public de acum câteva zile, pe care l-am semnat împreună cu mai mulţi colegi din Universitatea din Bucureşti, şi pe care eu l-am iniţiat, denunţ derapajele grave de la respectarea normelor şi a regulilor statului de drept şi mă exprim fără echivoc împotriva corupţiei şi a tuturor politicienilor şi persoanelor publice care pun în pericol ordinea de drept.

Regret situaţia creată şi cred că mediul academic trebuie să rămână un apărător al mecanismelor statului de drept şi ale democraţiei.”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.