Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia pregătește ARMA SUPREMĂ împotriva NATO și SUA: Totul va fi instalat în Crimeea

crimeea

Ministerul Apărării din Rusia ia în calcul repunerea în funcţiune a unei staţii radar de avertizare în cazul atacurilor cu rachete de tipul 'Dnepr' care exista încă din perioada sovietică lângă Sevastopol (Crimeea), relatează în ediţia sa de marţi semioficiosul Izvestia, citat de agenţia de presă RIA Novosti în pagina sa electronică.

Radarul, care va fi modernizat, va putea detecta lansări de rachete balistice, de croazieră şi supersonice în zona mărilor Neagră şi Mediterană pentru a 'asigura protecţie teritoriului Rusiei pe flancurile sudic şi sud-est', a declarat pentru Izvestia o sursă din cadrul complexului militar-industrial de la Moscova.

Citește și: Acestea sunt cele mai ciudate legi din Europa: Citești și te crucești

După destrămarea URSS, staţia radar de lângă Sevastopol a trecut la Ucraina, iar o perioadă a fost închiriată de Rusia, dar din cauza poziţiei Kievului, acordul a fost rupt, a explicat ziarului menţionat expertul rus în domeniul apărării apărării antiaeriene Mihail Hodarenok. Astfel, mai mult de zece ani radarul nu a mai fost exploatat, ajungând complet inoperabil. Moscova a compensat pierderea acestui radar prin lansarea în 2013 a staţiei radar de generaţie nouă 'Voronej-DM', în apropiere de Armavir (sud).

Conform experţilor ruşi, staţia radar de la Armavir a preluat activitatea celor două radare de care Rusia se folosise în epocă în Ucraina - cel de la Mukacevo şi cel de lângă Sevastopol - precum şi a radarului Gabala din Azerbaidjan.

Citește și: Țara care a introdus pedepse pentru copiii care-și neglijează părinții

Activitatea crescută a navelor NATO şi SUA în zona mărilor Neagră şi Mediterană a determinat Moscova să ia în calcul recuperarea staţiei radar de lângă Sevastopol, scrie Izvestia.

Ministerului Apărării i-au fost propuse două variante de modernizare a acestui radar, a indicat sursa Izvestia din cadrul complexului militar-industrial. Prima variantă este una mai costisitoare: construcţia staţiei de la zero cu utilizarea tehnologiilor care au stat la baza noilor staţii radar de tip 'Voronej'. Asupra acestei variante insistă armata. A doua variantă este mai ieftină şi presupune instalarea echipamentelor vechi care au rămas din epoca sovietică de la staţia radar Irkutsk, care nu a fost finalizată, similară celei de lângă Sevastopol. Urmează ca Ministerul Apărării din Rusia să ia o decizie în acest sens, dar sursa Izvestia a afirmat că ultima variantă ar fi de preferat din raţiuni economice.

Citește și: Nu a mers pistolul și l-a testat pe mână/ VIDEO ȘOCANT

Odată cu repunerea în funcţiune a radarului de lângă Sevastopol, Rusia va beneficia de o protecţie completă în eventualitatea unor atacuri cu rachete, susţine Vadim Koziulin, profesor la Academia militară din Moscova. În 2013, radarul din Armavir a detectat şi urmărit testul cu rachetă americano-israelian Sparrow, în cadrul sistemului de apărare antirachetă. 'Odată cu apariţia noii staţii de la Sevastopol, vom putem detecta rachete de croazieră mult mai puţin vizibile şi mult mai periculoase', spune el. Din Marea Mediterană, o rachetă americană de tipul Tomahawk ajunge la Moscova în ceva mai mult de 120 de minute. Astfel, radarului de lângă Sevastopol îi va reveni în sarcină detectarea lansării unei astfel de rachete şi activarea sistemului de apărare antirachetă rusesc, a menţionat Koziulin, conform Izvestia, scrie agerpres.ro.

Citește și: Vârsta sexuală e determinată de gene: Iată ce alți factori influențează

Moscova invocă permanent că lansatoarele verticale de rachete Mk-41 (Aegis), amplasate la Deveselu, au fost folosite în trecut pentru lansarea de rachete cu rază medie de acţiune de pe nave militare americane. Acest tip de lansatoare ar fi fost utilizate de nave ale Forţelor navale americane pentru a lansa rachete de interceptare şi rachete cu rază medie de acţiune de tip Tomahawk, potrivit Moscovei care acuză SUA că prin aceasta încalcă prevederile Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF), în conformitate cu declaraţii făcute de-a lungul timpul de mai mulţi oficiali ruşi. În mai multe rânduri, Washingtonul a dat asigurări că scutul antirachetă din Europa nu este îndreptat împotriva Rusiei şi a exprimat propriile nemulţumiri privind presupuse încălcări ale Tratatului INF de către Moscova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.