Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a aflat cine a turnat-o pe Alina Bica la DNA - surse

alina bica

Alina Bica, fosta şefă DIICOT, aflată în arest pentru fapte de corupţie, aşteaptă să afle dacă primeşte un al doilea mandat de arestare preventivă.

Al doilea dosar în care este pusă sub acuzare Alina Bica are legătură cu fapte petrecute în timpul mandatului de procuror şef DIICOT. Potrivit unor surse judiciare citate de B1 TV, denunţătorul Alinei Bica este chiar Ovidiu Tender. Omul de afaceri s-a autodenunţat că i-a dat mită acesteia sub formă de acţiuni la o societate, prin intermediul unui prieten al soţului.

Mita a fost oferită pentru ca Alina Bica să îl ajute pe Ovidiu Tender să fie găsit nevinovat în dosarul CAROM, în condițiile în care Alina Bica a fost procurorul care a întocmit, inițial, dosarul CAROM. În ciuda ajutorului oferit de Alina Bica, Tribunalul București l-a condamnat pe Tender la 11 ani și patru luni de închisoare în dosarul CAROM.

Astfel, Tender ar fi apelat la doi dintre consilierii Alinei Bica, Florentin Mihăilescu şi judecătorul Mihail Udroiu, pentru a fi consiliat în sensul formulării unei apărări favorabile în dosarul Carom.

În acest scop, omul de afaceri i-a dat lui Mihăilescu documente din dosar, pe care acesta să le consulte împreună cu Bica. În schimbul ajutorului, Tender le-ar fi dat lui Mihăilescu şi Bica un teren, fostul ofiţer de Poliţie judiciară primind şi bani pe card. În cele din urmă, în decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

Procurorii DNA într-un comunicat emis vineri că, în cursul anului 2013, după preluarea funcţiei de procuror şef al DIICOT, Alina Bica, în urmărirea intereselor unui inculpat, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.

Pentru sprijinul acordat în scopul arătat mai sus, Bica, pe lângă unele beneficii financiare, i-a solicitat persoanei respective să-l angajeze pe Florentin Mihăilescu (fostul său consilier) la una dintre firmele sale. Acestuia din urmă i s-a acordat, de către inculpatul interesat de demersurile Alinei Bica, beneficiul unui card bancar în care îi erau virate diferite sume de bani.

În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.