Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a stabilit ordinea de zi a CSAT

csat

O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va avea loc marți, 25 noiembrie a.c., începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la:

- Raportul privind măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni internaţionale;
- orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu; 
- analiza activităţilor de implementare a documentelor internaţionale pe linia controlului armamentelor, creşterea încrederii şi securităţii; 
- participarea Armatei României la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, în anul 2015;
- Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2015; 
- analiza interinstituţională privind evaluarea consecinţelor crizei din Ucraina şi ale anexării Crimeei de către Rusia asupra securităţii României, Republicii Moldova şi a regiunii;
- actualizarea Planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, valabil în perioada 2014 - 2016;
- programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, valabil în perioada 2013 - 2016, actualizat;
- Nomenclatorul şi nivelurile cantitative maxime şi intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi structura acestora pe produse;
- avizarea proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Nomenclatorului şi nivelurilor cantitative maxime şi intangibile de constituire a rezervelor proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi structura acestora pe produse;
- proiectul bugetului de stat pentru primul an de război, valabil în perioada 2014 - 2016;
- propunerile de buget, pe anul 2015, ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază;
- Raportul privind modul de îndeplinire a prevederilor Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului - 2014;
- constatări şi concluzii rezultate din activitatea desfăşurată pentru protecţia informaţiilor clasificate;
- Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru anul 2015;
- Raportul privind stadiul actual al regimului de control al armamentelor convenţionale în spaţiul euroatlantic;
- Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2015.

Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.