Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal și la TVR: Sindicaliștii vor anchetă și cer ajutor de la Iohannis și Cioloș

tvr

Scandalul din cadrul Antenelor nu este singurul care zguduie lumea televiziunilor din România. Nu e liniște deloc nici în cadrul TVR.

Sindicatul reprezentativ al Televiziunii Române solicită preşedintelui Klaus Iohannis, parlamentarilor şi premierului Dacian Cioloş să declanşeze o anchetă în privinţa modului în care a fost condusă televiziunea publică în ultimi 15 ani şi să numească un Consiliu de Administraţie al instituţiei.

Citește și: Cioloş, despre situaţia de la TVR: Cheia e la Parlament

Biroul Executiv al Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), sindicatul reprezentativ al Televiziunii Române, face aceste solicitări într-o scrisoare adresată preşedintelui României, Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloş şi parlamentarilor, referitoare la "situaţia financiară dezastruoasă a Societăţii Române de Televiziune".

"Vă solicităm de urgenţă să numiţi un Consiliu de Administraţie care să gestioneze activitatea instituţiei şi să readucă televiziunea publică la misiunea ei fundamentală. De asemenea, vă rugăm să constituiţi o comisie parlamentară care să ancheteze modul în care a fost condusă televiziunea publică în ultimi 15 ani", spune SPUSTV. Potrivit sindicatului, "această situaţie gravă a TVR, fără precedent, nu este nicidecum rezultatul executărilor silite ale salariaţilor pentru drepturile băneşti cuvenite şi consfinţite de instanţă, ci rezultatul managementului dezastruos, manifestat prin incompetenţă şi rea-credinţă, prin cheltuieli nesăbuite şi contracte oneroase, deservind interese de partid şi, nu de puţine ori, personale ale celor ce au fost trimişi să conducă televiziunea publică (din 2007 până în prezent)".

Citește și: Decizie de ultimă oră a Metrorex: Ce se întâmplă cu zona Eroilor

"După ce ani de zile conducerea exercitată fie prin Consiliul de Administraţie, fie prin Comitetul Director, a luat decizii dezastruoase pe toate palierele, de la politici editoriale aservite sau neinspirate la gestiune financiară defectuoasă şi neprofesionistă, angajări fără discernământ şi până la programe de redresare imposibil de implementat şi respectat, acuzând în permanenţă salariaţii, acum şi-a desăvârşit «proiectul» prin găsirea vinovatului pentru finalul deloc surprinzător: salariatul de rând!", spune SPUSTV.

"În ciuda nenumăratelor apeluri ale sindicatului SPUS TV de a acorda drepturile legale, prevăzute în Contractele Colective de Muncă la timpul potrivit, conducerea TVR a sfidat constant aceste recomandări de a-şi respecta angajamentele. Executările silite sunt, de fapt, rezultatul ignorării totale a drepturilor salariaţilor de-a lungul anilor, acumulându-se şi generând acum o situaţie explozivă. Era previzibil încă din februarie 2014 ca procesele având obiect acordarea indexării salariilor cu indicele de inflaţie aferent anilor 2008-2012 vor avea acest rezultat. Din martie 2015 acest fapt a devenit certitudine, nu însă şi pentru conducerea SRTv, care a ignorat complet fenomenul social ce urma să se declanşeze. Este inadmisibil ca la 1 an de la prima soluţie pe fond în favoarea salariaţilor, conducerea SRTv să nu ia nicio măsură pentru diminuarea numărului de executări silite, a conflictelor sociale şi a blocării activităţii. Câţi «salariaţi intimaţi» au fost abordaţi individual în vederea eşalonării sumelor restante neacordate timp de 8 ani?", mai spune SPUSTV.

Citește și: Doliu în lumea politică: Un fost mare lider mondial a încetat din viaţă

Sindicatul precizează că, în ultimul an, conducerea TVR nu a luat nicio măsură "pentru diminuarea cheltuielilor cu executări silite, care, practic au condus la o creştere a acestora cu cel puţin 15-20% faţă de situaţia în care încă din martie 2015 ar fi pus în aplicare deciziile instanţei şi ar fi demarat un dialog real cu cei pe care acum îi numeşte «salariaţi intimaţi»". "Ce măsuri concrete a luat conducerea SRTv în ultimul an pentru a nu acumula datorii din drepturi salariale neacordate pentru înca un an? Niciuna!", mai spune SPUSTV, precizând că actuala conducere interimară "a găsit vinovatul perfect... sindicatul şi oamenii care au acţionat în instanţă Televiziunea Româna pentru drepturi legitime din perioada 2008-2012".

Totodată, sindicatul spune că actuala conducere, alcătuită din profesionişti de televiziune, nu a spus "adevărurile dureroase, dar corecte despre TVR". "Actuala conducere nu v-a spus cum i s-a impus TVR-ului să cheltuiască peste 60 de milioane de euro pentru Liga Campionilor, Campionate Europene şi Mondiale la fotbal şi Olimpiade de vară şi de iarnă, evenimente sportive majore pe care televiziunea publică, potrivit HG nr. 47/2003 este obligată să le difuzeze, conform statutului ei", spune cei de la SPUSTV citați de mediafax.

Vezi și: Băsescu intervine în scandalul de la Antena 3. Atac dur la Tăriceanu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.