Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal la nivel INTERNAŢIONAL: Cei mai mari producători auto, critici DURE pentru planul UE privind redevenţele pentru brevete

masini

Volkswagen, BMW şi Daimler au avertizat autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană că un plan de recomandări privind redevenţele pentru brevede, care în opinia lor favorizează Qualcomm şi Ericsson, ar putea afecta consumatorii şi îngrădi inovaţia, miza fiind vânzări de ordinul miilor de miliarde de dolari, relatează NEWS.RO, citând Reuters.

Citeşte şi: INS avertizează: CRESC PREŢURILE în mai toate domeniile. Care sunt tendinţele economice până la finalul anului

Grupul de lobby din care fac parte cei trei producători auto, Fair Standards Alliance (FSA), şi-a exprimat această îngrijorare prin intermediul unei scrisori datată 16 octombrie, adresată preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, comisarului pentru Concurenţă Margrethe Vestager, comisarului pentru Industrie Elzbieta Bienkowska şi colegilor acestora.

Comisia Europeană analizează dacă un producător de frigidere, de exemplu, ar trebui să plătească o redevenţă pentru brevete diferită faţă de un producător auto, sau dacă o redevenţă fixă ar fi mai corectă.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, proiectul Comisiei favorizează modelul de redevenţe folosit de cel mai important designer de cipuri pentru smartphone-uri din lume, Qualcomm, şi producătorul de reţele Ericsson, care predomină în industria tehnologiei şi se bazează pe valoarea adăugată de tehnologie unui produs.

Sistemul diferă de cel folosit de Apple, Google şi alte companii din Silicon Valley, care preferă redevenţele fixe.

Colaboratorii lui Bienkowska, care susţin proiectul, solicită opinii din partea altor departamente ale Comisiei Europene, şi vor să finalizeze recomandările până la sfârşitul lunii noiembrie.

Citeşte şi: INEDIT: Papa Francisc, în dialog cu astronauţii de pe Staţia Spaţială - VIDEO

”Comisia Europeană riscă să pună în pericol potenţialul Europei de a fi lider mondial în domeniul Internetului lucrurilor, prin susţinerea unui sistem de licenţiere a brevetelor care recompensează câteva companii deţinătoare de brevete, în detrimentul unor companii inovatoare şi, în ultima instanţă, în detrimentul consumatorilor”, susţine FSA în scrisoarea obţinută de Reuters.

VW, BMW şi Daimler afirmă că problema reprezintă în mod special un motiv de îngrijorare pentru industria auto, în care automobilele seamănă din ce în ce mai mult cu dispozitivele digitale, datorită utilizării tehnologiilor wireless.

”În prezent există componente care nu au licenţă şi pentru care primim cereri sau solicitări pentru începerea discuţiilor în vederea obţinerii de licenţe, chiar dacă aceste tehnologii sunt implementate complet la nivel de componentă sau modul. Nu avem competenţele tehnice pentru a evalua pe deplin dacă o licenţă este necesară sau ce preţ ar fi corect pentru o asemenea tehnologie”, se arată în scrisoare.

Comisia, care vrea să stabilească noi reguli pentru dispozitivele conectate la Inernet, altele decât computerele şi smartphone-urile, pentru a include automobilele, automatizarea locuinţelor şi dispozitivele energetice, în aşa-numita eră a Internetului lucrurilor, a afirmat că acţionează în interesul europenilor.

Recomandările Comisiei, care nu vor avea un caracter obligatoriu, ar putea oferi o bază pentru viitoarele reglementări europene.

Între membrii FSA se mai află Google, divizie a grupului Alphabet, Intel, Dell, Deutsche Telekom, Hyundai, Tesla şi Cisco.

Citeşte şi: Radu Tudor, critici DURE la vizita Patriarhului Chiril I al Moscovei: 'Cum să chemi la comemorarea victimelor pe reprezentantul călăilor?!' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.